Categories: Sport

Efectul Danemarca a „putrezit”

Ciprian Marinuţ

Seria de „minuni” reuşită de Mureşul Deva în primele trei etape s-a încheiat. Echipa antrenată de Gică Barbu a suferit, sâmbătă, în deplasare, un eşec ruşinos, scor 0-3, cu FC Argeş, formaţie care pierduse toate meciurile înaintea întâlnirii cu devenii.

„Am fost morţi”

Cum intuiam încă din prima etapă, când am comparat Mureşul Deva cu naţionala Danemarcei, care a câştigat titlul european în 1992, fără a se pregăti aproape deloc, elementele „putrede” din jocul alb-roşiilor au ieşit la iveală. Cele trei „minuni” reuşite în primele etape au dispărut ca prin farmec la Piteşti, iar Mureşul Deva s-a transformat într-un „spital de urgenţă” pentru adversari, care nu cunoscuseră gustul victoriei până la acest meci. Eroul negativ al devenilor a fost Sătmar, care a ratat deschiderea scorului în debutul partidei de la doi-trei metri de poartă şi apoi, a pasat la adversar la primul gol al piteştenilor, dar şi ceilalţi componenţi ai echipei au jucat modest. Tehnicianul Mureşului l-a pedepsit pe Sătmar pentru gafa comisă, dovadă că la pauză l-a şi schimbat. În plus, antrenorul Gică Barbu a spus după meci că Mureşul a fost practic o echipă moartă. „Am primit primul gol foarte repede, după ce un jucător de-al nostru a pasat la adversar, după care n-am putut reveni şi am fost, practic, morţi. Obiectivul nostru este ocuparea unui loc la mijlocul clasamentului, deoarece avem un lot restrâns de jucători, adunat cu puţin timp înaintea începerii campionatului”. La meciul cu F.C. Argeş, Mureşul a avut pe foaia de arbitraj doar patru rezerve.

Tineri curajoşi

FC Argeş, echipă care suferă din cauza problemelor financiare ale patronului Cornel Penescu, s-a impus graţie ambiţiei şi talentului tinerilor jucători din echipă. Cârstea (min. 6) a profitat de eroarea lui Sătmar şi a pătruns uşor printre fundaşii deveni, înscriind cu un şut plasat pe lângă portar, 1-0. Peste doar nouă minute, Alin Popa a primit o pasă în adâncime şi a şutat la colţul lung, fără ca portarul devean să poată opri mingea din drumul ei spre gol, 2-0. Spre final, Alin Popa (75) a reuşit dubla, după o pătrundere pe partea dreaptă şi un şut la colţul lung, 3-0.

Mureşul:  Horvath – T. Coca, Gongolea, Dosan, D. Sînmărtean – Golguţ, Sătmar (46R. Stan), Gîrlă, Cîmpean (53 Trif) – Gimghia, Dîrvaru (63 Purdean). Antrenor: Gheorghe Barbu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Alpinistul Adrian Ahriţculesei urca pe cel mai înalt varf din Antarctica

Alpinistul Adrian Ahrițculesei, cunoscut pentru că a cucerit vârful Everest (8.848 m) și cei mai…

o zi ago

Bărbat reținut pentru violență în familie și amenințare de polițiștii din Hațeg

Un bărbat de 48 de ani, domiciliat în județul Ialomița, a fost reținut de polițiștii…

o zi ago

Transport public ecologic pus în funcțiune în Valea Jiului. Green Line devine realitate

Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului de transport public ecologic din Valea…

4 zile ago

PIERDERE

Pierdut Certificat de Inregistrare Seria B nr.4052575.

4 zile ago