Edilul șef Florin Oancea: La primărie, ne concentrăm pe promovarea turistică a Devei

Adriana Năstase

Edilul șef al Devei, Florin Oancea (foto) susține că municipiul de la poa­lele Cetății rămâne un oraș ad­mi­nis­trativ, iar dezvoltarea lui pentru a atrage turiștii este esențială.

– Cum ați descrie în câteva cuvinte municipiul Deva?
Florin Oancea – Un oraș în plină dez­voltare. Ne străduim să implementăm toate proiectele pentru care am obți­nut finanțare, fie că este vorba de bani europeni, sau de la guvern. Avem deja semnate lucrări de peste 130 de milioane de euro și mai încheiem con­tracte de peste 70 de milioane de euro pe noua finanțare 2021-2027. În total, așadar, sunt peste 200 de milioane de euro care vor fi investiți în oraș.

– Aveți în oraș un loc preferat, sau mai bine zis un loc care definește cel mai bine orașul?
Florin Oancea – Deva nu a fost niciodată un oraș industrial. Și nici nu va fi. Avem nevoie și de producție, dar Deva rămâne un oraș administrativ. De aceea, ne-am concentrat pe promo­va­rea turistică în municipiu. Vrem să generăm tot felul de evenimente, și pentru deveni dar și pentru turiști.

– Imaginați-vă că sunteți un turist străin și vizitați orașul. Ce v-ar atrage atenția?.
Florin Oancea – Principalul punct de atracție turistică a Devei este Cetatea. Cred că aceasta va rămâne, de acum în­colo, încă mulți ani, principalul obiec­tiv tu­ristic al reședinței de județ. Noua tele­cabină va fi pusă în funcțiune în pri­mă­vara anului viitor. Vom avea o telecabină cu mai multe locuri, ceea ce va duce ca numărul de turiști care urcă pe Cetate să crească. Estimăm 3.000-3.500 de per­soane care vor vizita Ce­tatea Devei.

– Au tinerii posibilitatea să se dezvolte în municipiul Deva?
Florin Oancea – Au posibilitatea să se dez­volte aici. Am constatat cu bucurie că tinerii revin acasă. E adevărat, nu foar­te mulți încă, dar sper ca în doi, trei ani, să putem să-i atragem înapoi, la Deva.

– Angajații primăriei sunt în număr mare. Sunteți mulțumit, în general, de activitatea lor?
Florin Oancea – Sunt, în general mulțumit de ei. Sunt și cazuri când nu își fac datoria așa cum trebuie. De aceea, prin șefii de com­par­timente încercăm să remediem ase­menea deficiențe.

– Ați lucrat în mediul privat, de aceea puteți avea idee despre ce este dincolo de administrația pu­blică. Încă se întâmplă ca func­țio­nari ai primăriei să se comporte ca niște stăpâni iar cetățenii să fie tra­tați ca sclavii. Nu este o exagerare, pri­mim la redacție zeci de reclamații vizavi de atitudinea funcționarilor. De ce nu luați măsuri?
Florin Oancea – Sunt conștient că sunt și astfel de situații. Sper să fie ex­cepții. Pentru a putea rezolva aceste pro­bleme, am cerut să mi se dea nu­me­le func­ționarilor care se comportă ast­fel. Însă, cetățenii au refuzat să-mi spu­nă numele lor. E nevoie să-și asume re­cla­mația, pentru că noi vrem să se termine cu asemenea practici. Și, atunci, avem nevoie de aceste informații. Am luat măsuri, unii au plecat din primărie, pe alții i-am băgat în comisia de disciplină, alții au fost mutați în alte compartimente.

– Sunteți admirat, respectat dar și criticat. Ce le transmiteți celor care vă critică?.
Florin Oancea – Accept critica, dacă este una obiectivă. Sunt unii care critică doar de dragul de a critica. Că Deva este un oraș cenușiu, fără viață, că nimic nu este bine. Nu pot fi de acord cu ei. M-am străduit să transmit că orașul se îndreaptă spre o direcție bună. Orașul se dezvoltă, iar cei care nu cred asta nu pot să le schimb părerea și nici nu vreau.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

8 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

8 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

8 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

8 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

9 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

9 ore ago