Categories: Sport

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România – Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Edi Iordănescu (46 de ani), selec­țio­nerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea meciului cu Olanda, din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat European, anunță gsp.ro

Provocări
România – Olanda se joacă astăzi, 2 iulie, de la ora 19:00. România – Olanda va fi televizat de ProTV.
Acum, naționala se află în fața unei alte provocări. Olanda este un ad­versar mult mai bine cotat, însă „tri­colorii” pot produce surpriza. Edi Iordănescu a transmis un mesaj răz­boinic înaintea meciului care poate aduce o calificare istorică în sferturile turneului final din Germania.
„În mod cert ne aflăm în fața celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul due­lurilor cu Olanda, o spun valorile in­dividuale ale adversarului, experiența lui uriașă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e fa­vorită.
Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiție și sa­cri­ficiu. Acum e nevoie de unitate în fie­care secundă, ambiție fără precedent și sacrificiu total într-o singură direcție.
Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieții sunt pregătiți, acum spun că sunt pregătiți dar e nevoie și de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult?
Ceea ce am obținut până acum nu e deloc puțin. Dar cei care își iau soarta în pro­priile mâini, ca bărbați adevărați, sunt cei care nu se mulțumesc nici cu mult, nici cu puțin. Sunt cei care vor TOT!
Când milioane de români cântă în același timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă”. E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlnești o dată în viață. Iar dacă grupul va reacționa după chipul în care a fost construit și a performat, atunci își va croi cu adevărat o soartă. Un des­tin”, a fost me­sajul lui Edi Iordănescu, po­trivit FRF.ro. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

21 de ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

21 de ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

22 de ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

22 de ore ago