Categories: Comunitate

Ecologizare cu bani europeni pe fosta platformă siderurgică din Hunedoara

Cristina Ghenea

Douăzeci de hectare de teren din fostul Combinat Siderurgic de la Hunedoara vor fi ecologizate în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene. Este prima dată când Primăria municipiului de pe Cerna beneficiază de astfel de fonduri pentru reabilitarea sitului industrial.
Cu o valoare totală de 62.388.120,95 lei, proiectul prevede nu doar ecologizarea respectivului teren, ci şi crearea unei Structuri de Sprijinire a Afacerilor, prin care edilii locali încearcă să faciliteze creşterea investiţiilor în municipiu şi crearea unor noi locuri de muncă. „Respectiva structură constă în construirea unei clădiri de birouri cu trei etaje, în care îşi vor putea desfăşura activitatea diferite societăţi, parcelarea terenului – pentru a pune la dispoziţia investitorilor infrastructura necesară dezvoltării afacerilor şi amenajarea unor spaţii verzi. Din valoarea totală a proiectului, suma de 37.978.001,28 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. Demararea lucrărilor va putea fi făcută imediat după organizarea licitaţiei, care va avea loc peste 45 de zile, iar în urma implementării acestui proiect, sperăm să fie create peste 70 de noi locuri de muncă“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara. Acesta a explicat că este vorba despre terenul de pe fosta platformă siderurgică din zona Răcăştiei şi că, în urma ecologizării, vor fi disponibile 49 de parcele, ce vor fi date în folosinţă gratuit, pe o perioadă de cinci ani. În prezent, în zona respectivă mai sunt doar fundaţii şi resturi de ziduri ale unor furnale şi altor construcţii. Platforma siderurgică din Hunedoara mai are, la momentul actual, circa 110 hectare care ar trebui ecologizate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

9 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

9 ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

9 ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

9 ore ago

Mandat de arestare pentru procurorul Bucurică, după scandalul din discoteca din comuna Ribița

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a pro­curorului Radu…

9 ore ago

Sanatoriul Geoagiu – În linie dreaptă pentru noi servicii de îngrijire, cele paliative

Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…

9 ore ago