Categories: Comunitate

Eco Sid este pregătită să demareze transportul urban de călători

Magdalena Şerban

După ce în luna februarie, consilierii locali ai municipiului Hunedoara au votat un proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special împuternicitului Consiliului Local în Adunarea Generală a Asociaţilor la SC Eco Sid SRL, în vederea diversificării activităţii cu cea de transport urban, suburban şi metropolitan, conducerea societăţii spune că mai este puţin până ce vor alinia la start microbuzele şi autobuzele destinate transportului în comun.

A durat trei luni rezolvarea actelor
„Primăria municipiului Hunedoara, împreună cu cea din Peştişu Mic, au întemeiat o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară. Tot cele două entităţi sunt şi asociaţii societăţii Eco Sid SRL. Documentaţia a fost demarată prin instanţă şi de curând a primit undă verde. A durat ceva, pentru că aşa se procedează. ADI-ul se înfiinţează în instanţă şi trece apoi pe la Parchet, dar în cazul de faţă, Parchetul a avut obiecţii legate de actul constitutiv. Aşa că am aşteptat trei luni până ce s-a finalizat totul. Acum, urmează ca primăria să mandateze ADI-ul, iar Eco Sid să fie numit de către această asociaţie intercomunitară, operator de servicii. Astfel, vom putea prelua contractul de transport local pentru municipiul Hunedoara”, a spus Nicolae Balosin (foto), directorul general al Eco Sid SRL.

Achiziţie cu plata în rate
„Avem postate deja pe SEAP caietele de sarcini pentru achiziţia de microbuze şi autobuze şi apoi vom intra în linie dreaptă, demarând procedura de selecţie de oferte. Ne-ar fi necesare, în primă fază, vreo patru-cinci microbuze şi vreo cinci autobuze, aceasta fiind varianta minimă, pentru începerea activităţii. Am prevăzut în documentaţia de atribuire ca achiziţionarea lor să se facă în rate, într-o perioadă de 20 de luni. Momentan, nu avem fonduri pentru a le cumpăra, aşa că ratele le putem plăti din ceea ce vom produce. Sper ca într-o lună, să intrăm în posesia maşinilor şi să ne apucăm de treabă. După ce lumea va realiza avantajele oferite de transportul local, care sperăm să fie preferat în defavoarea taxiurilor, cu siguranţă că va creşte şi numărul de călători şi se va putea suplimenta astfel şi numărul de maşini puse la dispoziţia cetăţenilor din municipiu”, a mai arătat directorul general al Eco Sid.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din re­gi­u­ne povestesc pe la col­țuri că fostul șef al unei instituții de…

14 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe inter­na­ționale…

14 ore ago

Bulina neagră

Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…

14 ore ago

Prin noile măsuri ale guvernului, Sediile ANAF din județ, decapitate

Reorganizarea ANAF în județul Hune­doara, parte a unui proces național, vi­zează reducerea drastică a sediilor…

14 ore ago

Cum a rămas un bărbat din Petroșani fără 5.500 de lei după un singur SMS

O clipă de neatenție și un mesaj primit pe telefon au fost suficiente pentru ca…

14 ore ago

Viteaz în fața fostei iubite, mielușel în fața procurorului

Un tânăr din Petroșani, supărat că iubita l-a părăsit, a crezut că se poate dragoste…

14 ore ago