Eco, poate sănătos, sigur nu pentru sensibili

Am văzut, respectiv auzit două comentarii pe tema agriculturii ecologice – cea care foloseşte pe cât posibil doar ingrediente naturale, iar produsele poartă eticheta bio.
Nu cu multă vreme în urmă, pe canalul Discovery a fost un fel de anchetă, făcută în Franţa, apelându-se la laboratoare cunoscute, care au analizat în paralel conţinutul mai multor tipuri de legume, pentru a vedea în ce măsură tehnologiile bio protejează plantele şi prin extensie, omul. Ei bine, a rezultat că nu prea există diferenţe notabile, că plantele nu reţin din sol, chiar dacă li se furnizează îngrăşăminte chimice, decât ceea ce au nevoie. Prin urmare, diferenţele dintre roşiile bio şi cele obţinute cu îngrăşăminte chimice nu erau de natură să primejduiască sănătatea.
Şi mai recent, o ştire radio susţinea cam acelaşi lucru.
Realitatea este că nu prea ştiu ce să cred. O fi bio mai sănătos, n-o fi… Poate că toate au fost comandate de cine ştie ce grup de interese, vorba lui Băsescu, ca să credem noi că totul este în regulă. Oricum, produsele bio sunt mai scumpe şi putem fi oare siguri că ele sunt bio cu adevărat, sau sunt bio pentru că au o etichetă care spune asta? O fi şi o modă de fiţe, uite, eu mănânc hrană bio, sunt mai şmecher? Nu ştiu, zău.
Cert este că de la un capăt la altul al continentului, culturile bio sunt uşor, chiar foarte uşor de sesizat. Din ce în ce mai des te trăsneşte damful gunoiului de grajd, cu care sunt fertilizate culturile bio (ah, nu ştiau ţăranii noştri ce agricultură fac ei, cât de bio se comportă…!). Am trecut graniţa spre vest şi bio ne-a însoţit mereu, prin Ungaria, Austria, Germania şi Franţa. Vă asigur, dacă cumva aveţi îndoieli, că gunoiul lor nu miroase mai frumos decât al nostru. Mirosul te însoţeşte uneori pe kilometri întregi, nu ai cum să-l scoţi din maşină, poţi doar să te bucuri că uite ce sănătos o să mâncăm noi.
Să nu credeţi că-mi bat joc ori că fac pe sensibilul. Nu am stat la ţară, dar asta nu înseamnă că dau ochii peste cap când mă apropii de un grajd. Iar miros de cai, urină şi bălegar ca în centrul Vienei, nu am întâlnit niciunde. Ceea ce scriu sunt simple constatări ale omului plecat în vacanţă şi care nu are ceva mai bun de făcut, decât să se gândească la cât bălegar este pe câmpurile de pe marginea autostrăzilor.