Categories: Sport

Echipele hunedorene de Liga a III-a se pregătesc de noul sezon

La echipa CS Hunedoara au expirat la fi­na­lul lunii trecute, mai précis pe 30 iunie, con­tractele majorităţii jucătorilor şi a an­tre­norilor. Din lotul care a încheiat ediţia trecută de campionat conducerea clubului hune­do­rean a mai păstraţi la echipă doar şase se­niori.
„Au rămas Robert Cristian, Trăşcan, Raţ, Bloj, Herci, Kelemen, adică hunedorenii din zonă, plus juniorii clubului, cei pe care contăm în noul sezon. În perioada următoare vom completa lotul. Miercuri (n.r.-astăzi), 7 iulie, prezentăm oficial noul antrenor în cadrul unei conferinţe de presă. Am stabilit şi programul amicalelor, vom juca atât cu echipe din judeţ, cu Aurul Brad, tur-retur, cu Jiul la Petroşani şi cu Retezatul Haţeg, cât şi cu Pandurii Târgu Jiu (acasă sau în deplasare, nu am stabilit încă). Pentru data de 14 august căutăm un adversar puternic, o echipă din liga a doua”, a declarat Sorin Cimpoca, preşe­din­tele CS Hunedoara.

Programul amicalelor stabilite de conducerea CS Hunedoara:
12 iulie: reunirea lotului
24 iulie: Jiul Petroşani – CS Hunedoara
28 iulie: Cupa României (faza 1)
31 iulie: Aurul Brad – CS Hunedoara
3 august: Pandurii Târgu Jiu
7 august: CS Hunedoara – Aurul Brad
11 august: Cupa României (faza 2)
14 august: nu s-a stabilit încă un partener de joc
21 august: Retezatul Haţeg (Liga 4)
28 august: etapa 1 (sezon 2021 – 2022).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

15 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

15 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago