Categories: Sport

Echipă sută la sută deveană, la FOTE 2013

Ciprian Marinuţ

Toate cele trei gimnaste nominalizate pentru a face parte din  echipa României la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2013 sunt legitimate la CNS CSS „Cetate” Deva, a anunţat, ieri, Federaţia Română de Gimnastică. Competiţia se va desfăşura în Olanda, la Utrecht, în perioada 14-19 iulie, iar reprezentantele gimnasticii feminine româneşti vor fi Andreea Iridon (foto), Laura Jurcă şi Mădălina Blendea.
Se respectă podiumul naţional
Cele trei gimnaste de la „Cetate” Deva s-au clasat exact în această ordine pe podiumul concursului de individual compus al junioarelor II din cadrul Campionatului Naţional pe Echipe, derulat la finalul săptămânii la Oneşti. Născute în 1999, Andreea Iridon, Laura Jurcă şi Mădălina Blendea au vârsta regulamentară pentru a participa la competiţia olimpică a tineretului european. La competiţia naţională de la Oneşti, Andreea Iridon a confirmat rezultate valoroase, obţinute la întrecerile internaţionale din prima jumătate a anului, şi a fost lideră, cu un punctaj de 58.550. Andreea a obţinut o notă excelentă, chiar şi pentru senioare, 15.975, la bârnă, şi a mai avut două note valoroase la paralele (14.750) şi sol (14.525). Şi Mădălina Blendea s-a remarcat la bârnă, având o notă de 15.250, în vreme ce Laura Jurcă a avut cea mai bună notă din concurs la sărituri. Cele trei sportive vor fi supervizate la competiţia din Olanda de antrenorii Cristian Moldovan şi Adela Popa (şi ea de la Cetate). Adela Popa va face parte şi din brigada de arbitre.
La întrecerile celui de al 12-lea Festival Olimpic al Tineretului European – ediţia de vară, şi-au anunţat participarea tineri sportivi din 49 de ţări, între care şi România. În programul competiţional figurează nouă sporturi, în prim-plan situându-se gimnastica, ale cărei întreceri vor avea loc în complexul de săli al cunoscutului stadion de fotbal „De Galgenwaard”. La gimnastică masculină, echipa tricoloră pentru FOTE 2013 va fi formată din Liviu Neacşa, Ovidiu Prichindel şi Robert Ghiuzan (antrenor – Adrian Ianculescu).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

7 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

7 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

7 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

7 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

7 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

7 ore ago