Categories: Sport

Cu o deveancã mai puþin la FOTE 2013

Ciprian Marinuţ

Echipa de gimnastică a României pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European 2013 mai are în componenţă doar două gimnaste de la CNS CSS „Cetate” Deva şi nu trei, cum se anunţase iniţial, întrucât Mădălina Blendea (foto) a fost înlocuită cu Silvia Zarzu. În noua formulă, tricolorele vor debuta în competiţie azi, în cadrul concursului pe echipe, în subdiviziunea a doua în jurul orei 11.30 (12.30 în România).
Abandon sau… accidentare?
În planurile iniţiale pentru acest concurs, echipa României era formată sută la sută din gimnaste de la „Cetate” Deva. Din păcate, în lotul care a făcut deplasarea în Olanda, au mai rămas doar Andreea Iridon şi Laura Jurcă, în vreme ce Mădălina Blendea a fost înlocuită cu Silvia Zarzu (CSS Oneşti). Motivele schimbului Mădălina-Silvia nu au fost făcute publice de Federaţia Română de Gimnastică şi nu sunt deloc clare. Nu se ştie dacă e vorba de vreo nedorită accidentare de ultim moment sau de alte probleme de sănătate. Există însă suspiciuni că ar fi vorba de un abandon al Mădălinei, care ar fi părăsit cantonamentul lotului naţional în urma unor neînţelegeri cu antrenorii. „Este clar că Mădălina nu a făcut deplasarea în Olanda, deşi era pe lista anunţată iniţial de Federaţie. Nu ştiu sigur ce s-a întâmplat, nu ştiu dacă e vorba de vreo accidentare sau e altceva la mijloc. Nu cred însă că Mădălina ar fi părăsit Lotul Naţional, deoarece nu e în firea ei să procedeze astfel. Eu cred că situaţia se va lămuri şi ea va rămâne o gimnastă de viitor”, a spus, ieri, Adrian Liga, directorul Colegiului Naţional  „Cetate” Deva.
Tot cu gândul la medalii
Chiar şi fără Mădălina, echipa României va intra azi în concurs cu gândul la medalii. Sportivele tricolore fac parte din Subdiviziunea 2, care va începe competiţia de la ora 12.30 – ora României), alături de Germania, Belgia, Ungaria, Belarus, Islanda, Turcia şi Bulgaria. Gimnastele vor lupta pentru  podium la echipe şi pentru calificările în finala la individual compus şi finalele pe aparate. Competiţia de gimnastică pune în joc 18 medalii la feminin şi tot atâtea la masculin: trei la echipe, trei la individual compus şi 12 în finalele pe aparate. Şi-au anunţat participarea sportive şi sportivi din aproape 50 de ţări: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia – Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Marea Britanie, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Israel, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxembourg, Malta, Moldova, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria şi Turcia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago