După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a inițiat o petiție pentru ca guvernanții să se răzgândească și să dea drumul la construcția noului stadion din municipiul de pe Cerna. Reamintim că premierul țării a anunțat că mai multe proiecte de infrastructură nu vor mai fi executate, din cauza lipsei banilor necesari.

Terapie de șoc
Stadionul din Hunedoara a fost inaugurat în data de 1 mai 1960, fiind construit în doar doi ani (între 1958 și 1960).
Actualul Guvern al României începe o „terapie de şoc” care, în opinia mea, nu este necesară. Cel puţin nu în forma conturată până acum. Pe termen scurt, poate-o fi bine, dar pe termen mediu şi lung tot simplii cetăţeni vor avea de suferit, indiferent de vârstă, categorie profesională ş.a.m.d. Trec peste asta. Trec şi peste teoria (probată practic în ţările spre care ne uităm admirativ) conform căreia investiţiile publice, inclusiv cele care vizează construirea de stadioane, previn recesiunea economică şi asigură o continuitate a dezvoltării, în general. Sunt economişti cunoscuţi care argumentează mai bine ideea.
Nu pot trece însă peste faptul că stadionul de la Hunedoara, după ani la rând de eforturi făcute de mine şi preşedintele CJ, Laurenţiu Nistor, este pus „pe pauză” doar ca să iasă bine calculele pe hârtie privind deficitul bugetar. Este singurul stadion promis de Guvernul României în Ardealul istoric şi singura investiţie majoră a Companiei Naţionale de Investiţii în Hunedoara, judeţul din care porneşte povestea poporului român.
Fac un apel şi către parlamentarii judeţului Hunedoara, indiferent de apartenenţa politică. Este momentul să demonstreze cât de mult se luptă pentru acest judeţ uitat cu desăvârşire de cei aflaţi la putere. Să iasă şi să îşi declare public susţinerea pentru această investiţie. Să-i explice premierului că acest proiect nu este un moft. Să arate că, până acum, celelalte guverne au construit săli de sport, stadioane şi au făcut alte investiţii importante exact în oraşele din care provin cei care ne conduc acum. Că oprirea investiţiilor prin CNI sau prin Programul „Anghel Saligny” nu reprezintă decât o altă lovitură dată atât cetăţenilor Hunedoarei cât şi firmelor româneşti care s-au angajat să facă aceste lucrări.
Nu vreau să cred că Hunedoara este, din nou, abandonată de Guvern. A mai fost o dată, în anii ’90 şi începutul anilor 2000, când tot Guvernul României a „rezolvat” problema tranziţiei economice prin indiferenţă totală, provocând un adevărat cataclism economic şi social tocmai în judeţul şi oraşul care, în anii ‘ 70 şi ’80, reprezentau unul dintre cei mai importanţi poli de dezvoltare ai României, fiind mai mereu în topul naţional în ce priveşte contribuţia la Produsul Intern Brut (Hunedoara era, la un moment dat, pe locul 3, după zona Bucureşti – Ilfov și Brașov). După 1990 … numai noi ştim prin ce-am trecut, cu toţii.
Nu am cerut bani de salarii pentru Primărie, nu am cerut bani din fondul de rezervă al Guvernului cum au primit alţii din marile orașe, pentru investiţiile locale. Ne-am descurcat prin forţe proprii. Am cerut un stadion. Atât! Un simplu stadion ar fi o palidă consolare pentru toată suferința la care Guvernele României au supus Hunedoara decenii la rând. Nici măcar de o astfel de minimă reparație morală nu e în stare Guvernul României?!
Petiția online:
https://www.petitieonline.com/dup_65_de_ani_hunedoara_merit_un_stadion_nou

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Draga Dan,
    Sunt eu, Ilie. Am citit petitia ta. Am ramas adanc impresionat de bla bla bla bla bla-ul tau.
    Iti multumesc pentru campania facuta pentru Nicusor. Ramane sa explici tu cetatenilor din Hunedoara, la viitoarele alegeri, pe care le vei pierde, de ce dracu ai facut o campanie atat de eficienta. Daca-mi amintesc bine Nicusor a luat vreo 60% in Hunedoara. Si asta nu se uita, Dane, nu se uita!
    Te pup!
    Ilie

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

18 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

18 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

18 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

3 zile ago