După 10 ani, judeţul Hunedoara a revenit la culoarea roşie: S-au săturat hunedorenii de galben?

Volodia Macovei

Conform rezultatelor oficiale ale alegerilor europarlamentare şi parlamentare parţiale în Colegiul nr. 3 – Ţara Haţegului, Călan, Ţinutul Pădurenilor -, alianţa PSD-UNPR-PC este marea câştigătoare în judeţul Hunedoara, pe toate liniile. În acelaşi timp, PNL a obţinut doar puţin peste jumătate din cât şi-a propus, iar PDL a pierdut la un scor umilitor.

PRM a ajuns pe făraşul politicii
Comunicările oficiale situează alianţa PSD-UNPR-PC, în judeţul Hunedoara, pe primul loc, cu 37 la sută din voturi, ea obţinând girul a 47.660 alegători. La distanţă considerabilă se află PNL, care a fost votat de 27.815 hunedoreni, obţinând un scor de 21,59 la sută.
Marea surpriză şi în judeţul Hunedoara este candidatul independent Mircea Diaconu, votat de 9.793 de hunedoreni, fapt ce i-a adus 7,6 la sută. După Diaconu, urmează marele perdant al acestor alegeri în judeţul Hunedoara, PDL, care a reuşit să obţină doar 9.574 voturi, respectiv 7,43 la sută. Următorii clasaţi sunt: PMP – 6.424 voturi, respectiv 4,98%, UDMR – 4.961 voturi, respectiv 3,85%, PP-DD – 4.905 voturi, respectiv 3,8%, şi PRM cu 4.668 de voturi, respectiv 3,62%, acest ultim partid, care cândva conta pe scena politică autohtonă, ajungând pe făraşul acesteia.
Au venit la vot 137.917 hunedoreni, respectiv 34,5%. 9.093 voturi au fost anulate.

Sorin Marica devine deputat
Potrivit ultimelor date de la Biroul Electoral al Circumscripţiei nr. 22 Hunedoara, în Colegiul nr. 3, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC, Petru-Sorin Marica, primarul comunei Sălaşu de Sus, a câştigat alegerile parţiale pentru mandatul de deputat, obţinând 10.190 de voturi valabil exprimate, adică 44,74 la sută din sufragii.
Candidatul PNL, Sorin Ştefoni, deşi pe teren considerat majoritar liberal, a ieşit pe locul doi, cu 8.930 de voturi, respectiv 39,21 la sută.
Retras din cursă înainte de alegeri, Ioan Ciolea, fostul candidat al PDL, a fost votat de 1.287 de alegători. Radu Mihai Cristescu, candidatul PMP, a obţinut 1.243 de voturi. Candidatul PP-DD, Marian Munteanu, a obţinut 1.122 de voturi.
În Colegiul nr. 3 au fost la vot 23.882 de alegători, din 53.020, voturi valabil exprimate fiind 22.772.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu!Hunedorenii nu se satura de culori......se satura sa fie mintiti si injositi.Cine crede ca suntem un popor de idioti,inca,se insala.Asa a crezut si Molot....asa cred inca Multi.DAR ,castigatorii sa nu se imbete cu apa rece....daca continua sa se poarte la fel.la fel or sa pateasca.Din pacate le-o putem trage doar din patru in patru ani.....

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

24 de ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

24 de ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

24 de ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

24 de ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

24 de ore ago