Categories: Sport

Duminică, prima ediţie a galei „Fight Zone” la Deva

Iubitorii sporturilor de contact se vor putea delecta duminică, la Sala Sporturilor din Deva, cu 10 înfruntări în ring în cadrul galei „Fight Zone”, care îşi va desfăşura prima ediţie. Evenimentul este organizat de clubul Pera Box iar main-eventul serii va fi lupta dintre deveanul Eugen Mailat şi cunoscutul luptător din Local Kombat, Sebastian Ciobanu.

Înfruntări de box şi kick-box
În cadrul galei „Fight Zone”, care va începe la ora 20.00, spectatorii vor putea urmări şase partide de box şi patru de kickbox, cinci sportivi de la Pera Box urmând să urce în ring. Aceştia sunt Florin Bode, Ionuţ Sîrbu, Ionuţ „Coco”, Mihăiţă „Miţă” şi bineînţeles, Eugen Mailat. Pe lângă ei, va lupta şi hunedoreanul Adrian Toşa, dar şi sportivi din Bucureşti, Timişoara, Oradea, Iaşi, Câmpina sau Drobeta Turnu Severin. Antrenorul de la Pera Box, Ovidiu Ioiescu, principalul organizator al galei, speră să ofere publicului un spectacol frumos. „Este prima ediţie a acestei gale, sperăm să fie un spectacol frumos care să placă publicului şi îmi doresc să vină cât mai mulţi oameni la sală pentru a susţine sportivii de la clubul nostru. Biletul de intrare va costa 25 de lei în tribune şi 50 de lei la zona VIP, lângă ring. Ne dorim să organizăm de acum înainte două gale de acest gen pe an”, a spus Ovidiu Ioiescu.

Mailat nu se teme de „Fiul lui Dracula”
Meciul serii sau main-eventul va fi lupta dintre deveanul Eugen Mailat şi cunoscutul Sebastian Ciobanu, poreclit „Fiul lui Dracula”. Chiar dacă adversarul său are un palmares de invidiat, Eugen Mailat nu se teme şi vrea să facă un meci bun. „Va fi cel mai greu meci din cariera mea de până acum, e un sportiv puternic, campion la noi în ţară, are şi lupte internaţionale, dar nu voi da înapoi. Duminică vom intra în ring, vom lupta care pe care şi vom vedea care e mai bun. Mie îmi plac aceste provocări. Sper să fiu prezent cât mai curând într-o gală de Local Kombat, de mine depinde totul, sper să evoluez cât mai bine”, a spus Eugen Mailat. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ar trebui sa se bata toti praduitorii din Deva intre ei : Pera vs Margan , Vali Orfanu vs Frace , Baderca vs Unguru Bulan , etc. Asa ar veni lumea sa se uite ...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat rotofei a ajuns ditamai șeful peste un serviciu dintr-o administrație de prin zona…

8 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost realeasă în funcția de președinte…

8 ore ago

Bulina neagră

Liviu C., Pentru că a fost acuzat și găsit vinovat de trafic de minori, iar…

8 ore ago

Acțiune desfășurată în Valea Jiului, în cadrul operațiunii Jupiter

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coor­donarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și…

8 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcţiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte impor­tant pentru sistemul nostru energetic…

8 ore ago

Doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Lupeni, remarcați pentru profesionalism în depistarea bărbatului bănuit de comiterea mai multor infracțiuni grave

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara subliniază profesio­na­lis­mul și implicarea celor doi polițiști care au depistat…

8 ore ago