Duminica Floriilor

Volodia Macovei
Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu este alt păcat mai rău, care desparte pe om de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni ca zavistia, adică pizma. Această boală rea este mai cumplită decât iubirea de argint. Pentru că iubitorul de argint atunci se bucură când dobândeşte banii; iar invidiosul şi zavistnicul atunci se bucură când altul pătimeşte şi păgubeşte şi îşi pierde munca lui şi socoteşte câştig primejdiile şi pagubele altora. (…) Zavistnicii şi pizmaşii fug de adunarea şi vorbirea cea firească şi nici mântuirea lor nu o doresc. Pentru că pizma nu ştie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca aceştia pururea se află plini de tulburări şi de mâhnire şi sufletele lor merg la iad. Că nu este alt păcat mai rău decât pizma şi zavistia”.
Duminica aceasta e ultima înainte de Paşti, este Duminica Floriilor, cea dinaintea intrării în Săptămâna Mare. Postul Paştilor, pe care unii îl ţin cu sfinţenie, alţii cum pot, iar alţii deloc, are mai puţină legătură cu hrana cea de toate zilele şi mai adâncă legătură cu ce face fiecare pentru sufletul său. Poate postul firesc şi adevărat este ca rememorarea de seară a faptelor şi gândurilor zilei, aşezarea la analiză a propriului mers către ceva ce trebuie, pentru împlinire, identificat. Dar pizma, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este copleşitoare, închizătoare de drumuri, oprelişte în calea schimbării şi, mai ales, faptă şi gând ce fac rău celorlalţi.
În reperele cotidianului, privirea holbată peste gardul vecinului, scormonitul furibund prin viaţa celorlalţi, ţeserea de planuri negre prin care să punem de pământ traiul şi liniştea aproapelui, dar şi încrâncenarea în lăcomie şi rapt, pornind tot din pizmă, pe spinarea altora – obicei de neşters al politicienilor români -, toate acestea ne scot din argumentele postului şi ne aruncă în debilitatea cu care, unii dintre noi, ne trecem zilele.
N-ar fi rău ca duminica aceasta, a Floriilor, să capete sens pentru cei care au pierdut, din diverse motive, mai bune sau mai rele, pe drum, capacitatea de a deschide sufletul, acceptând viaţa celorlalţi aşa cum este, fără pizmă, fără ură, fără reproşuri artificiale, pur şi simplu ca existenţă de care ne putem bucura împreună. De Florii, Dumnezeu să vă dea tihnă şi limpede-n suflet!