Categories: Comunitate

Drumurile comunale din Bunila intră în modernizare

Magdalena Şerban

A răsărit soarele şi pe strada administraţiei publice din Bunila, primarul de aici semnând, ieri, contractele de finanţare pentru modernizarea a două drumuri comunale. Astfel, încetul cu încetul, comunitatea locală va beneficia de o serie de investiţii, până acum fiind vitregită la acest capitol.
„Ieri am semnat contractele de finanţare la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru drumurile comunale DC103A Cernişoara Florese -Vadu Dobrii şi DC 111A Bunila – Cernişoara Florese. Valoarea totală de finanţare este de 11.258.926 lei. Trebuie asfaltate, deoarece ele sunt în cea mai mare parte de pământ, doar o porţiune de cinci kilometri din DC103A fiind pietruită. Vor fi modernizate, prevăzute cu rigole de scurgere şi podeţe”, a afirmat Romulus Stroia (în foto, în momentul semnării contractului), primarul comunei Bunila.
Potrivit acestuia, alte două programe investiţionale îşi aşteaptă eligibilitatea. Primul e accesat prin Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor şi urmăreşte achiziţionarea unui buldoexcavator (circa 58.000 de euro), iar al doilea se află în evaluare la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) Timişoara şi are ca obiectiv modernizarea şi dotarea căminelor culturale din satele Poieniţa-Voinii, Bunila şi Cernişoara-Florese (250.000 de euro).
„Vrem ca lucrurile să se pună în ordine în comuna noastră. Nu putem moderniza şi reabilita totul dintr-un singur foc, dar deschidem orice portiţă apare, fie europeană sau guvernamentală, pentru a obţine finanţarea proiectelor pe care le avem în plan. Din bugetul local nu ne permitem asemenea lucrări, tocmai de aceea ne zbatem să răzbim”, a mai declarat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

8 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

8 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

8 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

8 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

8 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

8 ore ago