Categories: ActualitateFlash

Drumul către Staţiunea Râuşor a fost rupt de viitură

Natalia Bumbac

Precipitaţiile abundente au făcut ravagii în comuna Râu de Mori. Drumul judeţean (DJ) 686, între satul Suseni şi staţiunea turistică Râuşor, a fost rupt de viitură în mai multe locuri şi blocat de aluviuni. Râul Sibişel a ieşit din matcă şi a inundat zeci de gospodării din satele Sibişel şi Ohaba-Sibişel, a transmis Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori.

Circulaţia rutieră, restricţionată
Primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang, a avut ieri o zi de foc. Problemele create de calamităţile naturale au necesitat o intervenţie rapidă, mai ales că exista pericolul ca drumul afectat de viituri să se surpe în continuare. “Am alertat autorităţile, ISU, IJJ, IPJ, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean şi Garda de Mediu. Terasamentul de la o bandă a DJ 686 a fost rupt, în trei locuri, pe porţiuni între 10 şi 40 de metri. S-ar putea circula doar cu autoturisme mici, pe o singură bandă. Mai mult de atât, drumul de la cantina Hidroconstrucţia, până sus la pârtia de schi de la Râuşor, este blocat de aluviuni. Nu am fost, deocamdată, anunţaţi că ar fi turişti blocaţi în acea zonă. Peste 20 de gospodării din Sibişel şi Ohaba-Sibişel au fost inundate. Se lucrează cu buldoexcavatoarele în zonă pentru a îndepărta aluviunile. Am primit ajutor de la Primăria Haţeg, un buldoexcavator, unul l-am închiriat şi unul este al nostru. Aşteptăm şi utilajele de la Consiliul Judeţean”, a declarat primarul comunei Râu de Mori. Acesta a mai spus că drumul dintre Suseni şi Râuşor a fost modernizat în perioada anilor 2008.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara a informat în cursul zilei de ieri, 14 iunie, că s-a decis restricţionarea circulaţiei pe drumul rupt de viituri. „La Primăria Râu de Mori s-a întrunit Grupul de suport tehnic care a luat hotărârea restricţionării circulaţiei pe drumul afectat din motive de siguranţă. Grupul de suport tehnic este alcătuit din reprezentanţi ai Primăriei Râu de Mori, Consiliului Judeţean, ISU, IJJ, IPJ, Gărzii de Mediu şi Salvamont. De asemenea, grupul a decis informarea cabanierilor şi a turiştilor despre restricţia de circulaţie şi a riscurilor existente în zonă, precum şi întocmirea referatului de necesitate cu privire la iniţierea procedurilor de remediere a situaţiei”, a transmis ISU Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Taranoii taie lemne la greu,iar apoi se plang ca le fuge pamantul de sub casa.Poate mai au nevoie de un iulie 1999,sa-si aduca putin aminte.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj de la noi nu vrea nici în ruptul capului…

9 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că bugetul municipiului pe care-l conduce se duce, în…

9 ore ago

Bulina neagră

Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…

9 ore ago

România are nevoie de stabilitate și de decizii responsabile

Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agre­sive, fără un…

9 ore ago

În timp ce marii evazioniști nu prea sunt găsiți, un frizer a fost considerat cel mai mare hoț

O instanță de judecată a dat drep­tate omului și a arătat că polițiștii l-au învinovățit…

9 ore ago