Categories: Actualitate

Drumul către Mănăstirea Prislop poate să primească numărul mare de pelerini

Reabilitarea drumului care duce la Mănăstirea Prislop a fost finalizată, vineri, autorităţile judeţene inaugurând noua investiţie, care a costat peste 6 milioane de lei.
Oamenii din zonă susţin că e foarte bine că şoseaua respectivă a fost modernizată, pentru că vin foarte mulţi pelerini în zonă, la mormântul lui Arsenie Boca. Vineri, la inaugurare, au fost prezenţi conducerea Consiliului Judeţean, parlamentarii social-democraţi, consilierii judeţeni ai PSD, cei de la PNL lipsind.
Pentru dezvoltarea judeţului
Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, susţine că sunt peste 300.000 de pelerini care vin la mormântul lui Arsenie Boca, anual. În aceste condiţii, reabilitarea drumului vine ca o mănuşă pentru turişti, dar nu numai.
„Cei 300.000 de pelerini care vin, anual, la Mănăstirea Prislop, nu vin doar pentru acest obiectiv. Prezenţa lor aici se poate disipa şi la celelalte obiective turistice. Investiţia e realizată şi pentru că infrastructura stă la baza tuturor celorlalţi piloni, educaţie ecumenică, religioasă, de care e mai multă nevoie ca oricând, în dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă, sănătate spirituală. O investiţie deosebit de bună, pentru că ajută la dezvoltarea turistică a judeţului. Garanţia investiţiei este de 36 de luni, timp în care constructorul are obligaţia să remedieze orice defecţiune care apare. Valoarea lucrării e de aproximativ 6 milioane de lei”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.
“Să fie convinşi că am făcut tot ce trebuia”
“Este o investiţie foarte importantă pentru Consiliul Judeţean Hunedoara şi nu numai. Este o investiţie importantă pentru întreaga zonă. Asta, mai ales că anual vin aici sute de mii de pelerini. Situaţia în care era drumul crea multe greutăţi. Liberalii şi-au dat seama că nu voi mai găsi cheia judeţului, de aceea nu au venit astăzi aici. Vreau ca la Consiliul Judeţean, cei de la PSD să facă multe investiţii, astfel ca peste câţiva ani, hunedorenii să fie convinşi că am făcut tot ce trebuia pentru ei. Nu trebuie să stăm doar pe funcţii şi să nu facem nimic. Sunt convins că tot ce ne-am propus când am preluat eu mandatul de preşedinte al judeţului va fi dus la îndeplinire”, a afirmat deputatul PSD Laurenţiu Nistor, cel care deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean când a pornit această reabilitare a drumului către Mănăstirea Prislop.
“Lucrarea s-a desfăşurat într-un ritm mai încet din cauza traficului. Drumul a fost reabilitat pe o distanţă de şapte kilometri, conform proiectului. Sunt patru benzi, iar pe o distanţă de un kilometru avem şi o bandă de refugiu pe care se poate parca. Au fost ridicate ziduri de sprijin”, a declarat Matei Pup, reprezentantul societăţii Strade Conscom, constructorul investiţiei.
Mâine, 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop se comemorează 28 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Mii de pelerini sunt aşteptaţi, ca atare, aici. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

o oră ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

2 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

2 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

2 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

2 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

2 ore ago