Categories: Actualitate

Dragoste cu năbădăi! Ce a pățit un amorez după despărțirea de iubită?

Femeia n-a vrut cu nici un chip să admită că a fost părăsită și s-a dus peste fostul concubin, să-l convingă de faptul că sunt făcuți pentru a fi îm­preună. De frica ei, bărbatul s-a ascuns în pivnița casei, pentru că știa că dacă nu va accepta cu vorba bună ar putea avea de suferit.

Femeia a fost violentă cu iubitul
Relația dintre cei doi a început în urmă cu aproape doi ani de zile, însă bărbatul a realizat că nu este ceea ce-și dorește pentru a întemeia o familie și a pus punct. Cei doi au locuit atât la femeie, într-un sat de lângă Orăștie cât și la Geoagiu, localitate unde iubitul ei avea locuință. Bărbatul a refuzat să se mai întoarcă la locuinţa fostei iubite în ciuda insistențelor acesteia, astfel că femeia s-a dus la el ca să-l convingă că sunt fă­cuți unul pentru altul. N-a reușit, așa că a luat un cuțit pentru a fi convingătoare și l-a tăiat la mână. Amorezul rănit a cerut ajutor polițiștilor și s-a emis un ordin de protecție provizoriu, însă a cerut și Judecătoriei Orăștie ca ordinul să fie instituit pe o durată de jumătate de an. ”Din declaraţiile părţilor a rezultat că între cei doi concubini au mai avut loc dis­cuţii în contradictoriu, existând nu­me­roase neînţelegeri între aceştia, în timpul cărora discuţiile degenerează în violenţe. Pârâta a recunoscut că ar fi fost violentă fizic cu reclamantul, dar în scopul de a se apăra de acesta care an­terior a lovit-o. În ceea ce îl priveşte pe reclamant, acesta a invocat existenţa unei stări de temere faţă de pârâtă, aspect care rezultă şi din faptul că în momentul în care aceasta a ajuns în curtea imobilului său, s-a ascuns în pivniţă. Totodată, reclamantul susţine că anterior evenimentului din data de 12.05.2022 pârâta l-ar fi ameninţat cu faptul că va trimite pe cineva să-l bată”, se arată în dosar. Judecătoria Orăștie a admis cererea privind emiterea unui ordin de protecție împotriva femeii. ”Se re­ţine comportamentul agresiv al pâ­râtei faţă de reclamant, concretizat în cel puţin un episod de violenţă fizică exer­­citată asupra reclamantului, res­pec­tiv prin violenţa psihică exercitată constant de pârâtă, astfel că, date fiind acestea, precum şi fondul conflictual al relaţiilor dintre părţi, se constată a fi jus­tificată admiterea cererii privind emi­terea ordinului de protecţie şi se va dispune obligarea pârâtei să păstreze o distanţă minimă de 100 de metri faţă de reclamant. Măsurile dispuse vor fi ins­ti­tuite pentru o perioadă de şase luni, apreciată de instanţă ca fiind necesară pentru înlăturarea stării de pericol, începând cu data emiterii ordinului de pro­tecţie şi până la data de 18 noiem­brie 2022”, se reține în soluția instanței. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând…

3 minute ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

17 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

17 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

17 ore ago