În ședința extraordinară de ieri, 21 noiembrie 2022, a Consiliului Local al municipiului Deva au fost aprobate documentațiile tehnico-economice, faza de avizare a lucrărilor de intervenție și indicatorii tehnico-economici pentru două obiective de investiții: Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Normal nr. 3, Aleea Teilor din municipiul Deva (valoare totală estimată 6.388.043 de lei – aproximativ 942.000 de euro) și Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit
nr. 2, Aleea Scărișoara nr. 3 din municipiul Deva (valoare totală estimată 5.390.017 de lei – aproximativ 769.000 de euro).
Finanțarea lucrărilor se face prin PNRR, Componenta C5 – Valul Renovării și prin Bugetul local al Municipiului Deva. Un astfel de proiect de renovare energetică a unităților de învățământ va duce la scăderea facturii la energie cu minimum 45 la sută. Aceste proiecte se alătură celorlalte investiții în unitățile de învățământ devene, realizate cu fonduri europene nerambursabile.
„Să asigurăm copiilor noștri un învățământ de calitate este o prioritate a administrației publice locale, iar renovarea energetică a unităților de învățământ este un pas important în această direcție”, a spus Florin Oancea, primarul municipiului Deva. (A.N.)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…