Pe aceeaşi maşină
Tempestini a fost nevoit să abandoneze în startul sezonului din Polonia după ce cutia de viteze a cedat după numai patru probe speciale. Alături de copilotul Sergiu Itu, cvintuplul campion naţional absolut al României va evolua pe acelaşi model, Škoda Fabia Rally2 evo.
Raliul Letoniei este una dintre primele competiţii internaţionale la care Tempestini a luat startul în carieră, participând până acum de 3 ori.
„Din păcate, în Polonia nu a mers cum ne-am dorit, deşi am început bine etapa, cu locul 5 la general. Problemele tehnice au decis soarta etapei pentru noi, dar avem o dorinţă mare să aducem un rezultat bun pentru România în Letonia”, a spus Tempestini înainte cursei care va debuta joi.
Ce de-al doilea echipaj roman, format din fraţii Norbert şi Francesca Maior, ambii legitimaţi tot la Napoca Rally Academy, a ajuns cu entuziasm în Letonia după locul 2 ocupat la ERC3 Junior. „Macadamul este suprafaţa noastră preferată şi abia aşteptăm să luăm startul în Letonia. Poziţia din Polonia ne dă încredere că putem obţine o nouă clasare în top”, a declarat Norbert, care la 22 de ani este considerat unul dintre cei mai talentaţi piloţi de raliuri din România.
Cele două echipaje, care fac parte din lotul naţional de raliuri anunţat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv, au primit susţinere şi din partea Ministerului Tineretului şi Sportului pentru a lua parte la competiţia continentală.
Etapa din Letonia are la start peste 60 de echipaje internaţionale, iar printre cei care vor concura se numără rusul Alexey Lukyanuk, norvegianul Andreas Mikkelsen, polonezul Mikolaj Marczyk sau irlandezul Craig Brian.
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…
În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…