Categories: ActualitateFlash

Două divorţuri la o nuntă

Nicoleta Popa

Criza economică îşi pune amprenta şi asupra cuplurilor din municipiul reşedinţă al judeţului. În prima lună a acestui an, în Deva s-au înregistrat mai multe divorţuri decât cununii.
Astfel, numai în zilele trecute din luna ianuarie a acestui an, pe rolul Judecătoriei Deva au intrat deja 32 de dosare de divorţ. De altfel, anul trecut, judecătorii deveni au avut de soluţionat 441 de divorţuri. În comparaţie cu numărului celor care au decis să divorţeze, cei care au ales să îşi pună pirostriile sunt sub 50 la sută. Astfel că, doar 16 perechi de tineri s-au cununat în această primă lună din an.
Nepotrivire de caracter, lipsa banilor…
Cele mai multe dintre divorţuri au fost înaintate de soţiile nemulţumite de cum decurge căsnicia lor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Deva, judecătorul Cornelia Filimon, există mai multe cauze care duc la divorţ. Principala motivaţie a celor care doresc să se despartă legal este că nu se mai înţeleg, sau, pur şi simplu, şi-au dat seama că între ei există nepotrivire de caracter. În ultima perioadă, tot mai multe persoane divorţează şi din cauza banilor. Un exemplu în acest sens este cazul unei femei care, nemulţumită că soţul său nu are serviciu şi nu contribuie financiar la întreţinerea familiei, a decis să se despartă de acesta. Şi munca în străinătate creează mari probleme cuplurilor. De multe ori, cei care pleacă în străinătate cu gândul de a asigura o viaţă mai bună familiior, îşi găsesc alţi parteneri pe acolo şi refuză să se mai întoarcă. Acest aspect este, însă, valabil şi pentru cei rămaşi acasă.
Un proces de divorţ poate dura între două şi şase luni. „Dacă este un divorţ prin acord comun şi sunt îndeplinite cerinţele, de la depunerea cererii se dă un termen de două luni, când se dă şi soluţia. Divorţurile în care un partener se opune desfacerii căsătoriei pot dura şi şase luni. Dar, din cauză că Judecătoria Deva are deficit de judecători, se întâmplă ca unele divorţuri să dureze un timp mai îndelungat, precizează judecătorul Cornelia Filimon.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonerii spun că un per­sonaj de la noi a uitat să își plătească utilitățile și…

59 de minute ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a inițiat o hotărâre de consiliu local pentru…

o oră ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

F.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

o oră ago
Președintele Laurențiu Nistor: Programul Tranziție Justă, proiecte care se bazează pe inovare, flexibilitate și oportunități de angajarePreședintele Laurențiu Nistor: Programul Tranziție Justă, proiecte care se bazează pe inovare, flexibilitate și oportunități de angajare

Președintele Laurențiu Nistor: Programul Tranziție Justă, proiecte care se bazează pe inovare, flexibilitate și oportunități de angajare

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a organizat la Deva o întâlnire informativă cu antreprenorii…

o oră ago
Profesor, acuzat că și-a violat o fostă elevă de 15 aniProfesor, acuzat că și-a violat o fostă elevă de 15 ani

Profesor, acuzat că și-a violat o fostă elevă de 15 ani

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Crişcior, fost cadru didactic, a fost arestat…

o oră ago
Bătaie generală la crâșma din satBătaie generală la crâșma din sat

Bătaie generală la crâșma din sat

Patru bărbați din Crișcior sunt judecați pentru tulburarea liniștii și ordinii publice după ce au…

o oră ago