Categories: ActualitateFlash

Vreau să divorţăm!… Hai să mergem la notar

Oana Mihnea

Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, cuplurile care vor să divorţeze o pot face şi la notar. Ca urmare, tot mai multe divorţuri au ajuns să se înregistreze la cabinetele notariale. Astfel, în judeţul Hunedoara, în ultimele nouă luni, peste 180 de cupluri au apelat la serviciile unui notar, pentru a desface căsătoria de comun acord.
Li se dă un răgaz de 30 de zile
Potrivit articolului din Codul Civil, dacă soţii sunt de acord cu divorţul, notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei, prin eliberarea unui certificat de divorţ, conform legii. Divorţul poate fi constatat de către notar şi dacă sunt la mijloc copii minori, din căsătorie sau din afara acesteia, sau copii adoptaţi. În cazul acesta, soţii trebuie să convină asupra numelui de familie pe care îl va avea copilul după divorţ şi tot ceea ce implică buna creştere şi educare a acestuia. După depunerea cererii de divorţ, celor doi soţi li se dă un răgaz de 30 de zile, în care pot să renunţe la hotărâre. Dacă nu se schimbă nimic în aceste zile, procesul de desfacere a căsătoriei merge mai departe.
Mai multe divorţuri decât în Alba şi Sibiu
Faţă de alte judeţe, Hunedoara a înregistrat în cele nouă luni trecute din acest an, mai multe cazuri de divorţuri la notar decât în celelalte două judeţe, arondate din punct de vedere juridic Curţii de Apel Alba Iulia.
„La cabinetele notariale din judeţul Hunedoara s-au înregistrat 183 de divorţuri, în cele nouă luni din acest an, în vreme ce în judeţul Sibiu, avem 159 de desfaceri de căsătorie, iar în Alba, doar 92. Oamenii apelează la această metodă din motive financiare şi pentru timpul relativ scurt în care se soluţionează o astfel de cerere, fără prea multe complicaţii. De multe ori, cei doi soţi ajung la o înţelegere şi renunţă la pretenţii, pentru a rezolva problemele mai repede, prin intermediul notarilor publici“, a declarat Ioan Hotoiu, preşedintele Camerei Notarilor Publici Alba Iulia.
Tarife, între 620 şi 800 de lei
Potrivit unor notari publici din municipiul Deva, tarifele minime percepute de aceştia pentru soluţionarea unui act de divorţ sunt prevăzute în Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 46/C/2011. Astfel, pentru un divorţ de comun acord, cei doi soţi trebuie să achite suma de 620 lei. La alte cabinete notariale, există două tarife diferite, în funcţie de existenţa sau nu a copiilor. Prin urmare, dacă nu sunt implicaţi minori, trebuie achitaţi 700 lei, iar dacă sunt, indiferent câţi, suma ajunge la 800 lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

o oră ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

o oră ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

o oră ago

Compania HAVI investeşte 7 milioane de euro într-un depozit logistic la Deva

Compania HAVI, cu operaţiuni internaţionale în transport şi logistică, va construi la Deva un depozit…

4 ore ago

CARAVANĂ PENTRU ELIBERAREA CĂRȚII ELECTRONICE DE IDENTITATE, LA SEDIUL IPJ HUNEDOARA

În zilele de 18 și 19 mai 2026 (în intervalul 08.30 – 15.30), colegii noștri…

4 ore ago