Categories: FlashSport

Douã atlete, trei titluri naţionale, patru medalii

Florentina Marincu (foto stânga), de la CNS CSS „Cetate” Deva, a strălucit şi a cucerit două titluri de campioană a României la Campionatul Naţional în sală al juniorilor I, desfăşurat în weekend, la Bucureşti. La aceeaşi competiţie, Maria Florea (foto dreapta), legitimată la CS Ghelari şi SCM Deva, a triumfat în cursa de 1.500 de metri şi a obţinut argintul la 800 de metri.

A învins o vedetă

Unica junioară II medaliată la nivel de senioare şi tineret la Campionatul Naţional derulat în urmă cu o săptămână, Florentina Marincu (născută în 1996), a demonstrat că performanţele respective n-au fost întâmplătoare. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a fost vedeta probelor de 60 de metri şi săritura în lungime la competiţia junioarelor I, deşi a avut între adversare şi o atletă cu un palmares mai bogat decât ea. În cursa de 60 de metri, „Flori” a oprit cronometrul la 7.62 secunde şi a învins-o clar pe Denisa Răzor, participantă la Jocurile Olimpice „Londra 2012” şi fostă campioană europeană şi medaliată mondială, la 400 de metri, în 2011, la nivel de junioare I. Răzor (1994, Viitorul Cluj şi Steaua) a încheiat cursa în 7.85 secunde şi a fost doar a treia, ea fiind depăşită şi de Roxana Ene (1995, LPS Craiova). „Ne-a fost un pic teamă de Răzor, dar Florentina a câştigat detaşat, fără a-şi egala însă recordul personal de săptămâna trecută”, a afirmat antrenorul Nicolae Alexe. La săritura în lungime, fără rivale puternice, deveanca a concurat relaxat şi a câştigat aurul fără emoţii. Ea a triumfat cu performanţa de 6,37 metri, fiind singura din concurs care a avut sărituri (şi au fost trei!!!) de peste şase metri. Pe locurile următoare s-au clasat Andreea Lefcenco (1995, CSS 1 Constanţa) – 5,97 metri şi Ionela Pistol, (1994, CSM Călăraşi) cu 5.79 m. „La lungime, nu a existat concurenţă serioasă. Marea performanţă este că Florentina sare constant peste şase metri, iar recordul naţional de 6,50 metri, stabilit în competiţia senioarelor, o plasează în topul internaţional al senioarelor pe anul 2013 pe poziţia a 21-a”, a spus Nicolae Alexe.

Un aur câştigat, altul pierdut la mustaţă

Maria Florea (născută 1995), semifondista cu dublă legitimare la CS Ghelari şi SCM Deva, a confirmat şi ea cele două medalii de bronz obţinute la nivel de tineret în urmă cu o săptămână, prin clasări mai bune la junioare I. Campioana balcanică la 800 de metri în 2012 a devenit campioană naţională la 1.500 de metri, câştigând cu timpul de 4.31.44. Atleta antrenată de Emerson Toma a fost urmată de Petronela Simiuc (1994, CSM Bacău) – 4:33.83, şi Diana Vanda (1996, Ceahlăul P. Neamţ) cu 4:36.50. Din păcate, în proba sa favorită, cea de 800 de metri, Maria Florea a trebuit să se mulţumească doar cu argintul. Atleta din Ghelari a încheiat cursa în 2:09.49, fiind depăşită de Bianca Răzor, pe care am prezentat-o deja, care a fost mai rapidă cu un pas şi a scos un 2:09.02. „Din patru curse oficiale alergate în 2013, Maria are patru medalii. Păcat de mica greşeală tactică de la 800 de metri, pentru care a pierdut medalia de aur în faţa medaliatei mondiale, care e şi mai mare cu un an decât ea”, a precizat antrenorul Emerson Toma.
La Campionatul Naţional al juniorilor I, au participat 359 de atleţi, din care 127 la feminin şi 232 la masculin, de la 83 cluburi. Rezultatele celorlalţi atleţi din judeţ care nu au urcat pe podium vor fi prezentate în pagina sport de mâine. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

20 de ore ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

2 zile ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

2 zile ago