Dotări tehnice noi pentru Salvamont Hunedoara

Natalia Bumbac

Din bugetul pe acest an, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a achiziţionat pentru Serviciul Salvamont din subordinea sa două autovehicule de intervenţie şi două ATV-uri, precum şi echipamente de căutare şi salvare moderne. Noua tehnică auto de intervenţie va înlocui două autoturisme care au atins gradul de uzură maximă, urmând să fie casate. Noile dotări au fost prezentate la Centrul Integrat pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (CIMSU) Hunedoara, unde, din această lună va avea un reprezentant şi Salvamontul, alături de reprezentanţii Poliţiei, ISU, Ambulanţă şi Jandarmerie.
„Să fim exact aşa cum trebuie”
„Am avut un buget de trei milioane de lei în acest an la Salvamont, în creştere faţă de cel de anul trecut cu circa 15 – 20 la sută. Din care, o treime din el a fost alocat pentru investiţii. Suntem singurul Centru Intergrat pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă şi singurul din ţară în care avem încorporat şi Salvamontul. Consider că Salvamontul este dotat cu ceea ce este necesar, dar oricând este loc de mai bine”, a declarat Sorin Vasilescu, vicepreşedinte al CJ Hunedoara.
Tehnica auto intrată în dotarea Salvamontului constă într-o autospecială cu diverse echipamente, inclusiv medicale, o autoutilitară de transport echipaje şi echipamente de salvare montană, ambele 4×4, două ATV-uri, unul cu şenile, care vor fi utilizate pentru patrularea în zona staţiunilor montane. „Am avut de-a lungul anilor utilaje de transport a echipajelor de salvare montană, dar au îmbătrânit, mai avem două Dacii Papuc care aşteaptă casarea şi care şi-au făcut treaba. Era timpul să le schimbăm pentru a fi mult mai operativi şi, de ce nu, să fim exact aşa cum trebuie să fie o echipă de salvare montană”, a mai arătat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Salvamont Hunedoara. Printre echipamentele noi achiziţionate se numără o dronă, de ultimă generaţie, cu ochelari de conducere, care îi va ajuta pe salvamontiştii hunedoreni să identifice de la distanţă locurile în care se află victimele.
În plus, salvamontiştii hunedoreni au prezentat-o pe căţeluşa Hera, în vârstă de şapte luni, din rasa Ciobănesc German, achiziţionată de la o canisă din Târgu Mureş, pe care o antrenează în căutarea şi salvarea victimelor din avalanşă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocu­parea unui post la o unitate medicală ar…

13 ore ago

Bulina albă

Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…

13 ore ago

Bulina neagră

Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…

13 ore ago

Minerii din Valea Jiului, solidari cu cei din Oltenia

Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Ener­­getic Valea Jiului, se declară…

13 ore ago

Eternul Paris

În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…

13 ore ago