Categories: Actualitate

Nou bilanţ al Salvamont Hunedoara: Pe drumul Herculane – Uricani au fost blocate peste 250 de autoturisme

Peste 250 de autoturisme au rămas blocate, marţi după-amiază, pe drumul care trece prin Valea Cernei, din vestul Văii Jiului, în încercarea de a ajunge de la Herculane la Uricani, arată un nou bilanţ al Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, dat, ieri, publicităţii.

A fost trimis elicopterul
Incidentul a fost semnalat autorităţilor prin numărul unic de urgenţă 112, iar intervenţia salvatorilor, apreciată de aceştia ca fiind „un caz mai puţin obişnuit”, s-a încheiat fără să fie constatate victime omeneşti. Doar o singură persoană a prezentat julituri, după ce a alunecat în momentul în care a încercat să împingă un auto­turism blocat, a precizat Salva­mont Hunedoara. „Şase salvatori montani, două autospeciale şi un ATV ale Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara au participat, împreună cu colegii de la Salvamont Gorj şi colegii de la ISU Hunedoara, la deblocarea drumului care leagă Herculane de Uricani. În urma derulării acţiunii s-au constatat un număr de peste 250 de autoturisme care încercau să ajungă din Herculane către Câmpu lui Neag. În urma discuţiilor purtate cu şoferii acestor autoturisme, aceştia nu ştiau nimic despre starea drumului şi riscurile la care se supun”, a transmis, miercuri, şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. Potrivit acestuia, convoiul plecase din Germania şi îşi propusese să străbată o mare parte din Europa. Convoiul a rămas blocat, marţi după-amiază, în Pasul Jiul-Cerna, după ce din pereţii învecinaţi drumului s-au prăbuşit mai mulţi bolovani, ca urmare a unei ploi puternice. La faţa locului a fost trimis, în survol, un elicopter SMURD de la punctul de operare aero­me­dicală Caransebeş, echipe de intervenţie ale ISU Gorj, ISU Hunedoara şi ISU Caraş-Severin, Salvamont Gorj şi Hunedoara, dar şi echipe ale Jandarmeriei Române, a informat, marţi, ISU Caraş-Severin.
În cursul serii de marţi, echipajele de intervenţie au ajuns la locul unde grupul de autovehicule a rămas blocat şi au constatat că ocupanţii acestora nu prezintă probleme medicale. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

43 de minute ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

44 de minute ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

45 de minute ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

45 de minute ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

50 de minute ago