Aşteaptă soluţionarea contestaţiei
Contestaţie care aşteaptă de mai bine de şapte luni să primească termen de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), dar nici până astăzi nu a primit. Dosarul a fost înregistrat din 21 ianuarie 2015, iar pe portalul instanţei apare că se află în procedura de filtru. Astfel, Curtea de Apel Timişoara va putea relua judecata în acest dosar, abia după soluţionarea contestaţiei de la ÎCCJ.
Potrivit comunicatului transmis de ANI în 11 septembrie 2013, Moloţ a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, a participat la deliberarea şi adoptarea mai multor hotărâri ale instituţiei pe care o conducea, prin care a fost încheiat un Acord de asociere între CJ şi Crucea Roşie – Filiala Hunedoara -unde acesta a deţinut calitatea de preşedinte în perioada 5 martie 2011 – 26 octombrie 2012. Crucea Roşie – Filiala Hunedoara – a primit de la Consiliul Judeţean, în baza acordului de asociere, suma totală de 194.500 lei. Astfel, Moloţ nu a respectat dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, susţinea ANI la acea vreme. (N.Bumbac)
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…
View Comments
Purcel, Purcel, nicicum nu vrei sa inteleci ca vremea...trece.