Categories: Actualitate

Dosarul lui „Adi Bocşeru” merge în instanţă cu acuzaţii mai puţine

Cunoscutul căutător de comori antice din judeţ, Adrian Stoicoi (foto), zis „Adi Bocşeru”, a fost trimis din nou în judecată.

Ieri, Tribunalul Hunedoara a dispus trimiterea în judecata de fond a dosarului în care Stoicoi este acuzat de spălare de bani. Decizia instanţei a fost luată în urma parcurgerii procedurii de Cameră preliminară şi nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile de la publicare.
De precizat este faptul că rechizitoriul a fost trimis în instanţă pentru a doua oară de procurori, după ce a fost înapoiat la Parchet pentru a fi refăcut. Iniţial, Stoicoi avea mai multe acuzaţii, de care se pare că a scăpat, una dintre ele fiind cea de complicitate la furt de bunuri de patrimoniu.
Adrian Stoicoi a fost pus sub acuzare şi arestat în acest dosar în luna mai 2016, domiciliile sale fiind percheziţionate de oamenii legii. În rechizitoriul procurorilor, bărbatul este prezentat ca „un cunoscut braconier al siturilor arheologice din Munţii Orăştiei, fiind implicat, alături de alţi suspecţi, în descoperirea şi sustragerea mai multor tezaure arheologice aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, bunuri care, prin intermediul unor filiere interne şi internaţionale, au reuşit să le valorifice pe piaţa neagră a antichităţilor din Europa”. Anchetatorii amintesc faptul că Stoicoi a mai fost judecat într-o altă cauză, în care a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

12 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

12 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

12 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

12 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

14 ore ago