“Este vorba despre o acțiune civilă în care se urmărește recunoașterea calității de succesor a reclamantei asupra unei cote din două imobile situate în Sibiu, pentru unul dintre ele Statul român având certificat de moștenitor, așa cum rezultă din actele existente în acest moment la dosar. Este vorba de dezbaterea a patru succesiuni subsecvente”, au precizat, în toamna anului trecut surse judiciare.
Practic, Rodica Baștea solicită să se constate că familia sa are drept de succesiune asupra unor părți din casele deținute de soții Maria și Eliseu Ghenea în Sibiu, pe străzile Bălcescu și Magheru.
Procesul a debutat în toamna anului trecut la Tribunalul Sibiu, iar Rodica Baștea a formulat cerere de strămutare la o altă instanță. Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat că dosarul se va judeca în continuare la Tribunalul Hunedoara. (Agerpres)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…