Categories: Actualitate

DOSARE PENALE ÎNTOCMITE PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, LA FINALUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara au constatat, în perioada 10–12 iulie a.c., mai multe infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, 33 de șoferi au rămas fără permis de conducere.

Polițiștii din Călan au oprit în trafic, în data 11 iulie a.c., în jurul orei 21:15, un moped care circula pe o stradă din oraș. La volan a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din Călan, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus nu ar fi fost înmatriculat. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Într-un alt caz, polițiștii au depistat, în data de 12 iulie a.c., în jurul orei 00:30, în localitatea Sântămăria de Piatră, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Călan. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În aceeași noapte, în jurul orei 00:15, polițiștii au oprit pentru control, pe DC 51A, în satul Sântămăria de Piatră, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Hunedoara. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 15:20, polițiștii din municipiul Lupeni au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din Lupeni. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Tot în data de 11 iulie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din Simeria au oprit în trafic, pe DJ 668D, în comuna Băcia, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În cadrul activităților de la finalul săptămânii trecute, ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au reținut 33 de permise de conducere, dintre care 10 pentru consumul de băuturi alcoolice, 6 pentru depășirea limitei legale de viteză și 17 pentru alte abateri de la regimul rutier. Totodată, au fost reținute 40 de certificate de înmatriculare și s-au întocmit 21 de dosare de cercetare penală.

Polițiștii reamintesc faptul că alcoolul afectează capacitatea de a conduce și crește semnificativ riscul producerii unor evenimente nedorite. Acțiunile polițiștilor pentru reducerea riscului rutier vor continua și în această săptămână.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66, în municipiul Petroșani

La data de 12 iulie 2026, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost…

15 ore ago

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

2 zile ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

3 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

3 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

3 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

3 zile ago