Categories: Actualitate

Dosar penal pentru furt de arbori

Suspectul a dat iama într-o pădure și a mai mulți fagi, dar și de cer, arbori pe care voia să-i vândă ca lemn de foc. ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Geoagiu au depistat în flagrant, pe raza satului Renghet, un bărbat de 37 de ani, din oraşul Geoagiu, care transporta cu remorca unui tractor arbori de esență fag şi cer.Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul a tăiat şi sustras 6 arbori, din care a secționat “la metru” trei fire (aproximativ 3 mc. material lemnos), pe care intenționa să îi comercializeze, trei arbori rămânând la locul de unde au fost tăiaţi (urmând a fi transportați ulterior)”, a informat IPJ Hunedoara. Poliţiştii, împreună cu un reprezentant al Ocolului Silvic Geoagiu urmează să stabilească împrejurările săvârșirii faptei, volumul de material lemnos, prejudiciul cauzat, precum și proprietarul parcelei de pădure din care au fost tăiați arborii. Autorul furtului este cercetat penal. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pe raza localității Peștișu Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, în care se aflau în total, 11 persoane

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

20 de ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

20 de ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

20 de ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

21 de ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

21 de ore ago