Categories: Eveniment

Amenzi pentru copaci tăiați ilegal

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor  Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat un control pe raza comunei Sălașu de Sus.

În urma verificărilor, poliţiştii, care a avut sprijinul Gărzii Forestiere din Timișoara, au aflat că angajații unei societăți comerciale au tăiat fără drept mai mulți arbori din partide legal contractate, aflate în proprietatea privată a unei asociații composesorale. Ca urmare au fost date patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei şi s-au confiscat 5,809 mc de material lemnos, în valoare de peste 3.350 lei.

Astfel, unui bărbat de 38 de ani care  a tăiat, fără respectarea condiţiilor legale, zece arbori din speciile fag, mesteacăn și molid,  poliţiştii i-au aplicat o amendă în valoare de 8.000 de lei, în timp ce alt bărbat, de 40 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, întrucât a tăiat fără drept opt arbori din specia fag.

La rândul lor, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Parâng au depistat pe drumul forestier Roşia, din Petroşani, un bărbat care transporta cu un camion tip platformă, lemn de foc de esenţă fag, iar în avizul de însoţire era înscris lemn de esenţă molid.  Individul a fost sancţionat cu o amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei, în conformitate cu Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. De asemenea, jandarmii montani au dispus măsura ridicării în vederea confiscării a 12,35 mc de lemn, acesta fiind predat Ocolului Silvic din Petroşani. (Adriana Clej)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

10 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

11 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

11 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

11 ore ago