Pus pe lista de transferuri de antrenorul Gică Barbu de la Mureşul Deva, fundaşul Adrian Dosan (foto), şi-a arătat disponibilitatea de a juca din retur la CFR Simeria, mai ales că şi clubul feroviar s-a arătat interesat de serviciile sale. „Am vorbit cu Dosan, îl cunosc foarte bine, şi-a exprimat dorinţa de a veni la noi. Nu am discutat însă şi despre situaţia lui contractuală sau cu cei de la Mureşul. Mai sunt mulţi alţi fotbalişti care ar vrea să joace la CFR Marmosim”, a spus Mirel Biriş, antrenorul simerienilor.
Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau, în total, 5 persoane.…
În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…