Centrele de transfuzie sanguină din întreaga ţară, inclusiv cel din Deva, vor fi deschise mâine, sâmbătă, 29 august donatorilor de sânge şi plasmă convalescent Covid-19, în intervalul 7,30 – 13,00.
Întregul proces de donare se va realiza cu respectarea normelor de securitate sanitară, cadrele medicale vor realiza cu atenţie selecţia şi monitorizarea donatorilor pe tot parcursul procesului de donare.
,,Împreună cu donatorii, suntem dedicaţi cauzei noastre de redare a speranţei şi bucuriei de a trăi persoanelor aflate în suferinţă şi a căror viaţă atârnă de un strop de sânge!” se arată într-un comunicat al instituţiei. Ministerul Sănătăţii a fost înştiinţat decătre INHT că centrele de transfuzie din ţară vor avea program sâmbătă, 29 august. (M. Gânju)
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…
S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…
Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…
Bilanț încurajator pe șoselele din județul Hunedoara. Numărul accidentelor rutiere grave, al persoanelor care și-au…
Un conflict spontan izbucnit într-un centru comercial din municipiul Deva s-a lăsat cu dosare penale,…