Categories: Sport

Doi sportivi ai SCM Deva, la Open-ul European de judo

Ciprian Marinuţ

Oana Nicolaescu (ctg. 52 kg) şi Eduard Nicolaescu (foto) (ctg. 73 kg), ambii legitimaţi la SCM Deva, vor participa la „Cupa Europei” la Judo, programată în acest weekend, la Cluj Napoca. La startul competiţiei se vor alinia peste 400 judoka din 45 de ţări, între care marile puteri ale judo-ului mondial, Rusia, Franţa, Germania, SUA, Ungaria sau Olanda.

Speranţe olimpice
Cei doi fraţi, aflaţi la începutul activităţii competiţionale la nivel de seniori, îşi vor măsura forţele cu adversari de top, aflaţi în căutarea punctelor care să le asigure calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016. Obiectivul celor doi judoka ai SCM Deva este obţinerea unor clasări cât mai bune care să le permită participarea la competiţiile internaţionale majore ale acestui an. „Oana şi Eduard vor fi însoţiţi la competiţie de antrenoarea Ramona Enache. Ei au nevoie să acumuleze experienţă competiţională la acest nivel, însă nu e exclus să reuşească şi rezultate valoroase”, a afirmat Mugurel Ciuşcă, directorul SCM Deva şi al Centrului Naţional de Judo de la Deva.

Vedetele României ţintesc calificarea la JO
Pentru România vor concura toţi sportivii angrenaţi în calificarea la Jocurile Olimpice. La feminin, principalele candidate la calificarea la JO sunt Corina Căprioriu, vice-campioană olimpică la Londra şi numărul doi mondial la categoria 57 kg, Andreea Chiţu, vice-campioană mondială anul trecut şi numărul patru în lume la categoria 52 kg, Monica Ungureanu, câştigătoarea Grand Slam-ului de la Baku de la începutul lunii mai şi ocupantă a locului şapte la categoria 48 kg. În competiţia masculină, speranţe pentru „biletele olimpice” au Vlăduţ Simionescu (ctg.+100 kg), poziţia a 15-a, medaliat cu argint în Grand Prix-ul de la Zagreb, şi Daniel Natea (ctg.+100 kg), locul 10, învingător în Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, iar la 81 kg, Cristian Bodîrlău, poziţia a 5-a în Grand Slam-ul de la Baku.
La startul competiţiei se vor alinia peste 400 judoka din 45 de ţări, între care marile puteri ale judo-ului mondial, Rusia, Franţa, Germania, Statele Unite, Ungaria sau Olanda, potrivit unui comunicat al Federaţiei Române de Judo. Open-ul European de judo, masculin şi feminin, va fi găzduit, pe 30 şi 31 mai, de noua Sală a Sporturilor din Cluj Napoca, cu o capacitate de 7.000 de locuri. Meciurile din tururile preliminare vor începe de la ora 10,00, iar întâlnirile pentru medalii vor fi transmise în direct de DigiSport de la 16.00. La competiţia de la Cluj sunt invitate numeroase personalităţi ale judo-ului şi sportului mondial, campioana olimpică de judo de la Beijing, Alina Dumitru, vice-preşedintele Uniunii Europene de judo, Michal Vachun, Alin Petrache – preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, sau Carmen Tocală, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT DE FAMILIE IZBUCNIT ÎN MUNICIPIUL LUPENI

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit în urma unei sesizări privind un caz…

7 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

2 zile ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

2 zile ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

2 zile ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

2 zile ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

2 zile ago