În primul caz, accidentul s-a petrecut pe DN66, între localităţile Bretea Strei şi Ruşi. Un şofer de 53 de ani din Petroşani care se deplasa dinspre Haţeg spre Călan, nu a adaptat viteza autoturismului la carosabilul umed, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens. După care a părăsit partea carosabilă, a lovit un mal de pământ, s-a răsturnat şi a aterizat pe sensul de mers dinspre Călan spre Haţeg. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 78 de ani, pasager în autoturism şi rănirea uşoară a şoferului.
Al doilea accident s-a petrecut pe DN68A, în zona localităţii Ohaba, cauzele acestuia fiind aceleaşi ca în primul accident. Un tânăr de 19 ani, din Şoimuş, care mergea de la Deva spre Lugoj, a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens şi s-a lovit într-un capăt de pod, aflat în afara părţii carosabile. În urma impactuilui, o tânără, tot de 19 ani, pasageră în autoturism, a fost rănită grav, iar o femeie de 66 de ani, din Braşov, a suferit răni uşoare.
Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, în ambele cazuri poliţiştii întocmind dosare penale. (N.Bumbac)
Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…
Vorbesc gurile rele că un edil din zona noastră s-a enervat rău după ce la…
Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…
S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…
Trei ani de închisoare cu suspendare a primit individa pentru că a jefuit în plină…
Două case din localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…