Polițiștii din Vulcan, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale, au efectuat 3 percheziții domiciliare la locuințele a doi tineri din municipiu, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt și furt calificat (în special din locuințe și societăți comerciale).
Potrivit probatoriului, cei doi ar fi comis mai multe infracțiuni de furt și furt calificat, în perioada mai 2024 – mai 2025, atât prin sustragerea unor bunuri cu valoare mică, fără a implica violență, cum ar fi furturi din magazine sau furturi din grădină, dar și furturi din locuințe, comise prin efracție, pe timp de noapte.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat de la locuințele celor doi bunuri în valoare de aproximativ 4.000 de lei, care au fost restituite persoanelor vătămate. Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor doi. (A.N.)
CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA anunță publicul interesat initierea procedurii privind scoaterea definitiva a terenului forestier din…
Prefectul județului, Constantin Fulga (foto), și-a înaintat demisia din funcție marți seara. Decizia vine după…
Vorbesc gurile rele că un șef de la o instituție din zona noastră vrea să…
Tudor Darius Isfan, sportiv Pentru că a cucerit locul al doilea la competiția „Poli Bike…
P.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost acuzat de amenințare și perturbarea liniștii publice.
Președintele organizației județene Hunedoara a PSD, Laurențiu Nistor, îi răspunde Vetuței Stănescu, după ce aceasta…