Oamenii legii au stabilit că suspecţii în vârstă de 16, respectiv 18 ani, sunt autorii mai multor furturi săvârşite în perioada 7 – 12 iunie. Cei doi tineri ar fi profitat de neatenţia mai multor persoane din Deva, de la care ar fi furat diverse sume de bani şi telefoane mobile, cu o valoare totală de 4.000 de lei. Ambii suspecţi vor fi duşi cu propunere de arestare preventivă la Judecătoria Deva, instanţa urmând să hotărască dacă vor fi cercetaţi în stare de libertate sau vor fi trimişi în spatele gratiilor pe perioada anchetei.
Tinerii din Vulcan vor fi urmăriţi penal într-un dosar în care sunt acuzaţi de furt calificat, infracţiune care poate fi pedepsită şi cu închisoare. (N. Bumbac)
Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…
Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…
Un chirurg de la Spitalul de Urgență Petroșani a scăpat de condamnarea penală pentru vătămare…
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…
Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă primele trei nominalizări succesive pentru…