Categories: Actualitate

Doi foşti profesori, autori ai unei monografii a satului Poiana

Oana Mihnea

Vrăjiţi, în cel mai frumos sens al cuvântului, de pământurile unde s-au născut, Maria şi Nicolae Gavrilă au decis să pună pe hârtie toate gândurile şi trăirile legate de satul Poiana din comuna Balşa. Cei doi soţi sunt autorii unei monografii, în care este prezentat satul lor natal cu tot ce are acesta mai deosebit.
Monografia satului Poiana cuprinde informaţii despre aşezarea geografică, istorie, resursele şi ocupaţiile locuitorilor, religie, învăţământ, cultură, dar şi mărturiile unor oameni de seamă ai satului. Maria şi Nicolae Gavrilă s-au născut şi au copilărit în acest sat şi au lucrat peste 20 de ani ca profesori la Şcoala Generală din Poiana. Materialele pentru această monografie le-au cules cu mulţi ani în urmă, însă abia acum doi ani de zile au început să îşi aştearnă gândurile pe hârtie. Scopul lor a fost acela de a lăsa nepotului şi copiilor o amintire palpabilă legată de unicitatea locului de unde provin. Mai mult decât atât, cei doi foşti profesori, acum pensionari, au vrut prin intermediul cărţii să îşi arate dragostea şi recunoştinţa faţă de oamenii în mijlocul cărora au trăit şi s-au format. Acum, după ce monografia a fost tipărită, Maria şi Nicolae au decis să o dea drept cadou locuitorilor satului Poiana şi altor cunoscuţi, lucru pe care aceştia îl fac cu tot sufletul.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Un rezultat firesc: două clase în plus pentru elevii din municipiul Deva

Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

20 de ore ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

20 de ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

20 de ore ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

20 de ore ago