Doi cetăţeni bulgari în vârstă de 59 de ani, respectiv 90 de ani, au fost răniţi uşor, în timp ce se aflau într-o autoutilitară ca pasageri. Accidentul rutier s-a petrecut sâmbătă, 21 noiembrie, în afara localităţii Săcămaş. Pe fondul oboselii, şoferul, un bărbat de 31 de ani, de cetăţenie bulgară, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Potrivit IPJ Hunedoara, în cauză a fost întocmit dosar penal. (N.Bumbac)
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…