Categories: Sport

Doi atleţi hunedoreni vor participa la FOTE 2017

Atleţii Patrik Popa (CSŞ Hunedoara) şi Georgiana Timu (CNS Cetate Deva) vor face parte din lotul naţional al României care va participa la a XV-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiţie ce urmează a se desfăşura la Gyor (Ungaria), între 23 şi 29 iulie. Popa va lua startul în probele de 100 şi 200 de metri liber iar Timu va participa la săritura în lungime.

Recomandaţi de rezultate
Cea de-a XV-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European este destinată sportivilor născuţi în anii 2001 şi 2002, iar judeţul Hunedoara va avea doi atleţi care vor reprezenta România. Recomandaţi de rezultatele bune avute în sezonul de sală 2017 şi cel din aer liber 2016, Patrik Popa (CSŞ Hunedoara) şi Georgiana Timu (CNS Cetate Deva) vor face parte din delegaţia României care va participa la competiţia de la Gyor, între 23 şi 29 iulie.

Deţin cele mai bune performanţe la probele lor
Dintr-o listă iniţială de 40 atleţi, în Ungaria vor merge 22 de sportivi, 11 fete şi 11 băieţi. În probele de 100 şi 200 de metri masculin, respectiv săritura în lungime feminin, Popa şi Timu au cele mai bune performanţe. Astfel, Patrik Popa are 11,32 secunde la 100 metri şi 22,29 secunde la 200 de metri drept cele mai bune performanţe, iar cel mai bun rezultat la Georgianei Timu este de 5,68 metri. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI PETRECUTE ÎN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…

8 ore ago

Jiul Petroşani – singurul stadion din judeţul Hunedoara pregătit pentru meciuri de Divizia A

Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

2 zile ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

2 zile ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

2 zile ago