Doctoriţa Ioana Covaci nu ştie că este subiect de editorial

Primesc un e-mail, de la o persoană despre care ştiu că mai comentează editorialele mele din Mesagerul hunedorean. Mă anunţă că a avut un eveniment trist în familie – i-a murit mama, de scurt timp. Cu toate astea, găseşte potrivit să mă roage să scriu câteva cuvinte, dacă se poate, şi nu cere prea mult, despre modul în care s-au purtat asistentele şi medicii de la secţia ATI de la Spitalul din Deva.
Am citit tot textul domniei-sale, cu atenţie. Nu a fost lung, aşa încât nu am avut timp să-mi las mintea să anticipeze în ce mod doreşte să scriu despre ce s-a întâmplat în secţia ATI. Astfel, am evitat din start clişeele negativiste, iar pe dumneavoastră, cititorii mei, vă asigur că imediat ce am primit e-mailul de care vă spuneam, am deschis Word-ul şi am scris acest editorial.
O fac cu plăcere. M-am întristat pentru necazul de a-şi fi pierdut mama, dar m-am bucurat pentru atitudine. Prefer să citez: „…mă întreb dacă ar fi nimerit să scrieţi câteva rânduri despre colectivul de acolo, cu atât mai mult, cu cât cunoaştem cu toţii şi starea gravă în care se află acest domeniu, şi practicile… mai puţin ortodoxe ale angajaţilor, în general. Spun în general, pentru că la ATI nu numai că asistentele, infirmierele şi doctorii s-au purtat cu omenie şi cu respect pentru durerea noastră, dar absolut NIMENI nu a vrut să accepte nici un fel de «atenţie», dacă mă-nţelegeţi ce vreau să spun… Ei, mie, personal, comportamentul acesta mi se pare demn de făcut public, cu atât mai mult, cu cât îl întâlnim rar!”
Asta este esenţa rugăminţii. Prin alte părţi, s-ar fi scris editoriale dacă cineva lua şpagă. La noi, se scriu editoriale (şi) pentru a semnala normalitatea. Iar mulţumirile nu continuă aici. Este nominalizată în mod expres doctoriţa Ioana Covaci. Citez din nou, pentru că-mi place cum sună originalul: „…ar fi de menţionat profesionalismul şi înalta ţinută morală a doctoriţei Ioana Covaci (nici nu ştiu sigur dacă numele domniei-sale se scrie aşa), o femeie parcă mult prea frumoasă şi prea tânără pentru aşa o meserie grea !…”
Ar mai fi ceva de adăugat? Nu prea. Acest gen de oameni ar trebui ţinuţi în ţară. Adică (aproape) orice ţară i-ar onora. Ceea ce pot să le spun este că au toată consideraţia noastră.