Categories: Comunitate

Stand de carte cu vânzare, la Deva

Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” invită hunedorenii ca în perioada 29 august-29 septembrie, să viziteze Secţia de Artă şi Carte Franceză a instituţiei de cultură, unde îi aşteaptă un stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial TREI din Bucureşti, care îşi va prezenta ultimele apariţii editoriale.

,,Editura TREI a fost înfiinţată în 1994, la iniţiativa renumitului prof. dr. Vasile Dem. Zamfirescu, autorul unor importante lucrări de psihanaliză, un domeniu de mare interes atât pentru specialişti, cât şi pentru cititori, care nu s-a bucurat de atenţie în anii de dinainte de 1990. Venind în întâmpinarea cerinţelor unui public interesat de psihiatrie, editura a trimis pe piaţa românească de carte, în cadrul colecţiei «Biblioteca de psihanaliză», operele complete ale celor mai renumiţi psihanalişti: Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung, mai întâi, iar apoi serii de autori fundamentali precum Françoise Dolto, D. W. Winnicott, Melanie Klein etc. Pe lângă lucrări teoretice, care abordau subiecte precum psihologie academică, psihologie practică, eseu, editura a început să publice şi literatură de ficţiune, romane psihologice în primul rând. Ulterior, registrul tematic a devenit mai divers, răspunzând cerinţelor unui public tot mai larg. Din 2007, TREI a devenit un grup editorial care include editura Pandora M – ce publică «Funky Fiction», mai exact o literatură contemporană cu şi despre atitudini rebele, nonconformiste, provocatoare şi editura Lifestyle – ce cuprinde cărţi care prezintă sugestii de organizare a timpului liber şi viaţa cotidiană, arta culinară, amenajări interioare, întreţinere corporală  etc. Vă aşteptăm, dragi hunedoreni, să vă bucuraţi de o ofertă editorială bogată“, a fost invitaţia lansată de Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene. (Magdalena Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

11 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

12 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

19 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

2 zile ago