Categories: Comunitate

Dobra: nodul rutier va reaşeza comuna pe harta investitorilor

Magdalena Şerban

Recenta deschidere oficială a circulaţiei la Nodul Rutier Dobra poate fi o cale spre investitori, dar şi o posibilitate de creştere a valorii terenurilor şi proprietăţilor din zonă, e de părere Ovidiu Pădurean (foto), primarul comunei Dobra.

„Este legătura dintre Drumul Naţional 68 A şi Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva. Ne conferă o deschidere către autostradă pe care până acum nu o aveam şi sunt convins că ne va ajuta mult, în viitor. În astfel de perioade greu de parcurs, investitorii nu s-au înghesuit să-şi consolideze sau să-şi lanseze afaceri, contextul fiind complicat, dar nici în trecut nu pot spune că s-au interesat prea tare. Nu în ceea ce ne priveşte. Aşa că acest nod rutier poate reprezenta o şansă de dezvoltare a comunităţii. Investiţiile aduc locuri de muncă şi bani la buget. Doar dacă ar fi să luăm în calcul majorarea grilei preţurilor de vânzare a terenurilor şi caselor, şi tot ne putem considera câştigaţi. Comparativ, aş lua exemplu Şoimuşul. De când cu descărcarea de pe autostradă, preţurile proprietăţilor au ajuns aproape la nivelul celor din Deva. Lucru mare pentru localnicii dispuşi să-şi vândă sau să-şi închirieze diverse proprietăţi“, a arătat Ovidiu Pădurean, primarul din Dobra.
Pe de altă parte, şi proiectele demarate de administraţia publică locală pentru dezvoltarea reţelei de drumuri au făcut progrese. Astfel, cel câştigat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) ce ţine de modernizarea drumurilor comunale şi a străzilor (DC136 Mihăieşti-Panc-Panc-Sălişte, DC 132 Lăpuşnic-Răduleşti şi drumul comunal Abucea din DN 68A- Abucea) este pe ultima sută de metri de execuţie (85 la sută e finalizat), urmând recepţia lucrărilor. De asemenea, se mai întâmplă şi alte lucruri pozitive. Unul dintre ele îl constituie redeschiderea punctului de lucru al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Ilia, ce deserveşte întregul areal.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Rectorul Universității din Petroșani, distins la Paris cu medalia de aur a Societății pentru Încurajarea Progresului.

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu a primit medalia de aur a Société d'Encouragement…

10 ore ago

HUNEDOARA PRIMEȘTE 10 MICROBUZE ELECTRICE ȘCOLARE. PESTE 40 DE AUTOVEHICULE NOI, ÎNTR-UN SINGUR AN

Investiție de aproape 12 milioane de lei, prin AFM. Microbuzele merg în 10 comune și…

10 ore ago

Arbori noi pentru Hunedoara: Campania de modernizare a Parcului Central continuă cu sprijinul campionilor de la FC Corvinul

Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…

17 ore ago

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

2 zile ago