Categories: ActualitateFlash

Doar un centru pentru teste de coronavirus la populaţie în judeţ

Sorina Popa

Tot mai mulţi hunedoreni, dar şi cei care au venit din străinătate şi acum se reîntorc la viaţa lor de acolo, sunt nevoiţi să-şi facă testul Covid, pentru a-l prezenta la graniţele pe care le tranzitează. Şi, deşi se vorbeşte că în judeţul nostru sunt două centre unde se pot face aceste teste, adevărul este că există doar unul pentru populaţie.
E adevărat, atât spitalul din Deva, cât şi cel din municipiul Hunedoara au aparat PCR şi efectuează asemenea teste. Însă, potrivit managerului Emil Stoica, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva nu face testări la cerere, ci doar pentru bolnavii care sunt internaţi aici. „Nu facem teste COVID pentru cei care au nevoie de dovada că nu au acest virus. Nu avem capacitatea necesară, facem teste doar pentru pacienţii noştri”, a declarat managerul SJU Deva.
Rămâne, aşadar, o singură variantă pentru cei care au nevoie de rezultatul testului COVID, Spitalul municipal din Hunedoara. „Preţul unui test este de 250 de lei. Recoltăm probele dimineaţa şi în aceeaşi zi dăm rezultatul. Recomandăm persoanelor care vor să-şi facă testul să nu mănânce, să nu bea nimic până la recoltarea probelor, pentru acurateţea rezultatului”, a spus Radu Budae, managerul spitalului din Hunedoara.
În fiecare zi, aici se fac, în medie, peste 200 de teste pentru coronavirus. Pe lângă cei din afara spitalului, mai sunt pacienţii unităţii medicale. În prezent, aici sunt internaţi 17 bolnavi COVID-19 şi trei suspecţi, pe lângă bolnavii non-COVID.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

o zi ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

o zi ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

o zi ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

o zi ago