Categories: Comunitate

Doar 10 posturi de titulari s-au ocupat

La prima şedinţă de repartizare pe posturile titularizabile a dascălilor hunedoreni nu a fost prea mare înghesuială.
Şedinţa publică de ieri a fost programată doar pentru cei care au obţinut note peste şapte. Astfel, din cele 52 de posturi titularizabile, doar 10 au fost ocupate, trei de educator, trei de învăţător, trei la Educaţie Fizică şi Sport şi unul la Limba şi literatura română. Cele care au rămas libere vor fi transformate în posturi pe perioadă determinată pentru a fi luate în şedinţa următoare, care este programată la sfârşitul lunii august. Dacă nici atunci nu se ocupă, se va mai organiza o sesiune de examen pentru cei care sunt calificaţi, dar nu au luat note peste cinci. La examenul de titularizare din acest an, 113 profesori din judeţ au luat note peste şapte. (O.Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago