Directorii de şcoli, între funcţia didactică şi cea politică

Sorina Popa

Un nou scandal pare să afecteze învăţământul hunedorean, pornit de la obligativitatea directorilor de a alege între funcţia politică şi cea didactică, până pe 25 februarie. Mai mulţi directori din sistemul de învăţământ din judeţ, care au şi funcţii politice, trebuie să aleagă între postul de la şcoală şi cel din partid, potrivit Noii Legi a Educaţiei.

Majoritatea, fără „grade” politice
Potrivit inspectorului şcolar general din judeţ, Alexandru Lăutaru, 80 la sută din cei aproximativ 200 de directori şi directori adjuncţi din şcolile hunedorene şi-au depus deja declaraţiile că nu ocupă funcţii de conducere în partide politice. „Zilele acestea vor trebui să depună şi restul de 20 la sută dintre directori asemenea declaraţii. Cred că tocmai cei 20 la sută dintre ei deţin funcţii de conducere în formaţiuni politice, adică sunt preşedinţi sau vicepreşedinţi la organizaţii locale, şi acum, trebuie să se decidă ce vor face. Până în 25 februarie, situaţiile vor fi întocmite”, a precizat Alexandru Lăutaru.
Unii directori de şcoli au contestat această măsură la Curtea Constituţională, pe motiv că se încalcă dreptul de a fi ales. Directorii care nu vor renunţa la funcţia politică o vor pierde pe cea didactică.
Natalia Intotero (foto), vicepreşedinte al PSD Hunedoara, deţine şi funcţia de director al Colegiului Naţional „Avram Iancu”, din municipiul Brad. „Încă nu m-am decis ce voi face, dar până la termen, voi hotărî. Legea a intrat în vigoare pe 10 februarie şi am avut la dispoziţie 15 zile să decidem. Nu sunt numai eu în această situaţie”, a declarat Natalia Intotero.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Tarancuta, tarancuta, cu bujorii in obrajorii...de te mai prin , eu, odata...Lasand gluma la o parte, Natalia mama, tu esti buna de bacita, strungarita etc. Imbracata in halat albastru de hala si cu cizme de cauciuc in picioare estiimaginea vie a Romaniei proletare. N-ai ce cauta in politica. Esti un produs expirat al unui partid defectuos (sau DEFECAT???)

Recent Posts

112: DRUMUL DE LA APELUL DE URGENȚĂ LA INTERVENȚIA SALVATORILOR

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

21 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

21 de ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

21 de ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

21 de ore ago