Direcţia Silvică Hunedoara a anulat o licitaţie pe motive de concurenţă neloială

Natalia Bumbac

Licitaţia organizată de Direcţia Silvică (DS) Hunedoara pentru serviciile de pază şi protecţie de la sediul instituţiei a fost anulată, conform declaraţiei şefului instituţiei Radu Crişan. Comisia desemnată în analizarea ofertelor a constatat nereguli privind concurenţa neloială în ofertele firmelor.

Din doi iepuri, nu a prins nici unul
În consecinţă, DS Hunedoara a sesizat Consiliul Concurenţei, care a iniţiat o anchetă. Anunţul de organizare a licitaţiei a fost publicat în 12 septembrie 2017 în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
„După analizarea documentelor depuse, specialiştii DS Hunedoara au constatat că două dintre firmele participante, respectiv Safety Security SRL şi Spartan Pază şi Protecţie SRL, aveau propuneri tehnice asemănătoare, inclusiv erori de redactare comune, iar cele două companii aveau acelaşi administrator”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Tot aici se precizează că DS Hunedoara a oferit Consiliului Concurenţei toate documentele care dovedeau intenţiile celor două firme de a denatura concurenţa.
La rândul său, Consiliul Concurenţei a venit cu precizări în acest caz, arătând că „a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucare a unor licitaţii publice organizate de RNP – Romsilva prin DS Hunedoara”. În plus, Autoritatea de Concurenţă „are suspiciuni conform cărora cele două companii Safety Security SRL şi Spartan Pază şi Protecţie SRL şi-ar fi coordonat comportamentul printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, în vederea eliminării concurenţei în cadrul procedurii de achiziţie publică organizată de RNP – Romsilva, prin DS Hunedoara”. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, firmele riscă amenzi de până la 10 la sută din cifra de afaceri.
Cele două firme acuzate de concurenţă neloială, Safety Security SRL şi Spartan Pază şi Protecţie SRL, au şi adresă comună, ambele având sediile pe strada Plevnei 2 din oraşul Caracal. În prezent, serviciile de protecţie şi pază de la sediul DS Hunedoara sunt asigurate de Elit Security.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

20 de ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

20 de ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

20 de ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

22 de ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

22 de ore ago