Categories: FlashSport

Dinamo Bucureşti salvează Mureşul Deva!

Ciprian Marinuţ

Unica echipă hunedoreană din liga secundă, Mureşul Deva, a fost salvată de la abandon în ceasul al 12-lea, graţie intervenţiei primarului Devei, Mircia Muntean, care a pus la cale o colaborare cu clubul Dinamo Bucureşti. Noul antrenor al echipei va fi Romulus Gabor (foto).

Invazie de nume grele
Ca şi retrasă din seria vest a eşalonului doi, după ce nici măcar nu s-a reunit în perioada de pregătire, gruparea deveană a fost programată de FRF în etapa a XVI-a, prima a returului, şi va continua în Liga a II-a. Salvarea echipei devene se datorează unui ajutor nesperat de la lidera Ligii I, Dinamo Bucureşti, obţinut de primarul Devei, Mircia Muntean. „Am intervenit pentru a salva echipa şi pe cei peste 270 de copii şi juniori care activează la clubul Mureşul Deva. Nicolae Badea, preşedintele clubului Dinamo, a fost la Deva timp de două zile şi am pus la punct salvarea echipei şi noua structură a clubului devean. De mâine (azi n.r), Mureşul Deva se va numi Dinamo Mureşul Deva, iar de marţi, 11 jucători de la clubul alb-roşu vor fi legitimaţi şi se vor antrena în municipiu. Noul antrenor principal al echipei va fi Romulus Gabor, secund va fi Ionel Augustin, iar director sportiv a fost numit Cornel Ţălnar. În conducerea clubului va fi cooptat şi un reprezentant al firmei Agrocompany”, a spus Mircia Muntean.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • felicitari!
    totul e bine,dar s-a facut o singura greseala.
    Numele clubului MURESUL DEVA nu trebuie schimbat!Numele de DINAMO nu are ce cauta in istoria acestui oras,si acestui frumos club!
    Ca primar nu poti sa schimbi matale numel clubului.
    Succes MURESUL DEVA!

  • Felicitari primarului Mircia Muntean,care sa implicat in aducerea clubului Dinamo la Deva ,antrenorii Gabor si Augustin ,au jucat la Dinamo si in echipa nationala si Cornel Talnar a fost un bun jucator a echipei Dinamo si a nationalei Romaniei ,are experienta in fotbalul din primul esalon ,vom merge la stadion sa sustinem echipa si in campionatul care va incepe din toamna este posibil sa promovam in prima liga ,pentru ca Dinamo va rula jucatori valorosi si la Deva.

  • Un om care este preocupat de sportul hunedorean MIRCIA MUNTEAN ,foarte bine ca a reusit sa aduca pe DINAMO la noi in oras , iar conducerea tehnica TALNAR, AUGUSTIN ,GABOR , este foarte buna la nivelul diviziei B, toti trei au jucat in echipa nationala a ROMANIEI, cu rabdare vom avea o echipa de top in judet .

  • Bravo Mircia Muntean Bravo Nicolae Badea ,Bravo Ioan Andone ,si spor la munca echipa

  • pentru nelu: Fiind echipa satelit, Dinamo Muresul Deva nu va avea drept de promovare in prima liga!

  • Foarte bine ,suntem sub patronajul unui club puternic Dinamo Bucuresti ,tinere talente vor juca la Deva ,sincere felicitari pentru Nicolae Badea ,Ioan Andone si primarul Mircia Muntean, care au avut acesta laudabila initiativa ,iar conducerea echipei formata din internationali dinamovisti care au reprezentat cu cinste echipa nationala a tari ,nu putem decat sa avem consideratie sunt foarte buni la nivelul ligii a doua ,Cornel Talnar, Ionel Augustin si Romica Gabor.

  • Forta Dinamo Muresul Deva ,o echipa care va face speram jocuri bune si ne vom salva de la retrogradare in acest campionat ,iar in urmatorul campionat avand sustinerea unui club mare cum este Dinamo, vor veni jucatori buni si la noi.Multumim domnilor Nicolae Badea ,Mircia Muntean.

  • echipa asta este a DEvei???....sau este doar locul de ,,rodaj" a fucatorilor care nu peind prima echipa la Dinamo.....nu stiti ce vorbiti....DEva a avut echipa ei ,de ce nu a sustinut-o primarul????nu miroase a bine si chiar pute....

  • Dane mirosi a liberal de a lui Molot , de ce nu a sustinut echipa consiliul judetean, sau Molot este invatat doar la furat ,el nu a dat o felie de paine unui junior ,el Molot este invatat doar sa ia nu se mai satura de avar ce este ,am fost in Spania si acolo marile cluburi au echipe satelit unde evolueaza jucatorii ,multi din mari jucatori de la Barcelona si Real au jucat la echipele satelit , foarbe bine ca Dinamo va roda jucatori la Deva.

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 ore ago