Categories: ComunitateFlash

Din cabane, dejecţiile sunt deversate în pădure

Anamaria Nedelcoff

Pe principiul punerii carului înaintea boilor, statul român investeşte 45 de milioane de euro într-o staţiune despre care nu se ştie dacă într-un viitor apropiat va avea reţea de canalizare şi apă. Este vorba despre staţiunea montană Straja, unde mai mult de jumătate din cele 200 de cabane nu au fose septice, ci toată mizeria se scurge prin nişte ţevi groase, la 10 metri în spatele clădirilor. La fel de multe cabane nu au apă curentă, aceasta fiind adusă de la izvoare, cu butoaiele. În tot acest timp, autorităţile publice aruncă vina unele pe altele, deşi datele problemei sunt cunoscute de mai bine de 10 ani.

Fără fose, da` nici vidanja nu ajunge
Emil Părău, principalul investitor din Straja, declară pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că se caută soluţii de sancţionare a tuturor celor care deţin cabane în staţiune şi nu respectă normele de mediu. „Sunt 200 de cabane în Straja şi mai mult de jumătate nu au fose septice, mizeria se duce undeva, în pădure, prin nişte ţevi. Se fac investiţii puternice în Straja, sunt proiecte importante, dar cu unii cabanieri nu te poţi înţelege. O altă problemă la unii care au fose septice este că vidanja nu poate ajunge până la ei, din cauza spaţiului aglomerat. Este o situaţie care afectează foarte mult imaginea turismului din Straja. Dar trebuie să găsim o soluţie ca aceşti oameni să fie traşi la răspundere”, declară Emil Părău.

Primăria Lupeni, despre puterea… exemplului
Gabriel Lungu, city-managerul Lupeniului, precizează că pe lista de aşteptare în primirea fondurilor este şi un proiect de realizare a reţelei de canalizare şi apă în Straja. „Investiţiile totale în Straja se ridică la suma de 45 de milioane de euro. În doi ani, va fi totul gata, teleschiuri, telegondolă, telescaune, tunurile de zăpadă şi altele. Pe lângă proiectul de dezvoltare a staţiunii, avem şi un alt proiect pentru care aşteptăm finanţare, de realizare a reţelei de apă şi canalizare. Sperăm să primească finanţare anul acesta”, spune Gabriel Lungu. Dar tot el recunoaşte că nu-i poate sancţiona încă pe cei care îşi varsă mizeria în pădure sau în pârâu, creând un  adevărat focar de infecţie, până nu este dezvoltată staţiunea. „Nu putem să-i cerem unui agent economic să aibă canalizare şi apă, până nu-i arătăm că şi noi dezvoltăm staţiunea. Noi vom face infrastructura, iar branşamentele şi le vor realiza ei”, este de părere city-managerul Lupeniului.

Pisica, aruncată dintr-o ogradă în alta
Oficialii DSP susţin că problemele trebuie rezolvate de Primăria Lupeni, iar sancţiunile ar trebui aplicate de Garda de Mediu. Cât despre amenzi, acestea nu au mai fost date de o bună bucată de vreme, după cum recunoaşte inspectorul şef al Serviciului de Control în Sănătate Publică, doctorul Valeria Andreescu. „Noi am făcut controale în sezonul trecut şi le-am dat nişte termene, să treacă iarna şi să realizeze lucrările, să remedieze deficienţele. La expirarea acestor termene, mergem şi le aplicăm sancţiuni. Dar acolo e zonă urbană, aparţine de primărie, ar trebui implicate autorităţile locale. Primăria trebuie să se ocupe de iluminat, apă potabilă şi de canalizare. Pentru ce este în interiorul cabanelor, dăm noi amendă, pentru ce este la exterior, dă Garda de Mediu. Noi am aplicat sancţiuni, dar în anii precedenţi”, declară doctoriţa Andreescu.
Cristian Moldovan, comisarul şef al Gărzii de Mediu, confirmă că situaţia din Straja este deplorabilă şi recunoaşte că nu prea are cum să-i sancţioneze pe cabanierii care nu respectă legea. „În Straja, situaţia este dezastruoasă. Toate dejecţiile se varsă în pădure şi în pârâu. În ultima perioadă, nu am avut controale şi nici nu am aplicat amenzi. S-au dat în anii trecuţi, dar atunci am avut probleme cu Asociaţia Pro Straja şi am pierdut toate procesele. Rezoluţia dată de judecători a fost că dejecţiile din pădure şi din pârâu nu reprezintă un pericol social, dar singura soluţie ar fi să băgăm un judecător cu nasul în văile acelea. Din păcate, toţi sunt aşa în Straja, iar la multe cabane nu ajunge vidanja”, spune comisarul Moldovan. Cine se face vinovat în opinia lui? „Primăria Lupeni este prima interesată şi vinovată că acolo nu este canalizare. Primăria eliberează autorizaţii de construcţie după bunul plac, iar cabanierii îşi scot ţevile de canalizare în pârâu. Iar primăria se mulţumeşte să încaseze concesiunea şi atât. Este rea voinţă din partea primăriei, dar din punctul lor de vedere, tot ce e sub pământ nu se vede în an electoral”, mai precizează şeful Gărzii de Mediu Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago