Categories: Comunitate

Din bani europeni, Internet gratuit în comuna Vorţa

Magdalena Şerban

Anul şcolar va începe cu noutăţi în comuna Vorţa. Aici, în lucru se află implementarea pro­gramului WIFI 4you, ce constituie un ajutor european pentru investiţii. Prin urmare, de săp­tămâna viitoare elevii vor avea acces gra­tuit la Internet.
„Am aplicat pentru a obţine acest mare avantaj oferit de Comisia Europeană sub formă de voucher în cuantum de 15.000 de euro şi ne putem numi norocoşi. Demersul presupune instalarea unor puncte de acces gratuit la Internet prin wireless. Am decis ca un punct să-l fixăm la Centrul de Informare Turistică din Vorţa şi trei în zona şcolii generale din Visca, de altfel singura unitate de învăţământ funcţională la nivel de comună. Şi la ora actuală este conexiune aici, dar merge sacadat. Ne pregătim pentru noul an şcolar, iar din punct de vedere al condiţiilor impuse de autorităţi, ne încadrăm fără probleme. Spaţiul de studiu de care dispune unitatea de învăţământ este suficient pentru a respecta distanţarea socială. Chiar săptă­mâna trecută am avut discuţii în acest sens cu directoarea şcolii şi am concluzionat că este în regulă. Am asigurat şi necesarul de lemne pentru sezonul rece, încălzirea făcân­du-se cu ajutorul caza­nului pe lemne. Există un microbuz şcolar care va fi pus la dispoziţia navetiştilor. Totodată, şi dacă ar fi să se ajun­gă la cursuri exclusiv online, nu vom avea greutăţi, deoarece părin­tele paroh s-a im­plicat ca acei copii care nu deţin tablete să primească (în jur de 12). Acum, au toţi”, a precizat Emil Radu Bureană (foto), primarul din Vorţa.
Acesta e de părere că, deşi nu vede cu ochi buni ceea ce se întâmplă în ultima vreme cu omenirea, îndreptându-ne către o eră anti­so­cială, nu are ce face şi încearcă să se alinieze contextului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

https://www.facebook.com/reel/2642282172855044

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că o duduie de la o primărie importantă nu se…

9 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa sa a debutat spectaculos în Superliga, câștigând…

9 ore ago

Bulina neagră

Silviu T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unui…

9 ore ago

Doi bărbaţi din Arad, reţinuţi pentru şantaj

Doi indivizi din judeţul Arad au fost reţinuţi de poliţiştii din Brad, fiind acuzaţi de…

9 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DUPĂ CE AR FI ÎNCĂLCAT UN ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au intervenit într-un caz de violență domestică: un bărbat…

9 ore ago