Categories: Comunitate

Din bani europeni, grădiniţă modernă la Mintia

O finanţare europeană câştigată de administraţia publică din Veţel, în cuantum de 250.000 de euro, va permite construirea unei grădiniţe cu spaţiu exterior de joacă, împrejmuire şi racorduri la utilităţi în satul Mintia. Termenul de finalizare a obiectivului este 2021, iar conducerea locală va asigura o cotă de cofinanţare din bugetul propriu.
„Programul investiţional a fost depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în cadrul sesiunii de primiri proiecte din anul 2017. De la declararea eligibilităţii şi după parcurgerea tuturor demersurilor birocratice şi respectarea termenelor impuse, acum ne-am apucat de treabă, fiind în stadiul de săpături. E vorba de construirea unei clădiri cu funcţiunea de grădiniţă cu spaţiu exterior de joacă, realizarea instalaţiilor aferente (de încălzire, sanitare, electrice, de climatizare) şi amenajarea terenului, respectiv construire împrejmuire, circulaţii auto şi pietonale, zone verzi, spaţiu de joacă etc. Sunt prevăzute două săli de grupe, bucătărie, sală de mese, cabinet medical, grupuri sanitare, cancelarie, vestiar. Astfel, va fi posibil ca aceşti copii să ia o masă caldă, în funcţie de necesităţi, grădiniţa putând funcţiona cu program prelungit, condiţiile fiind foarte bune. Deocamdată ea a fost gândită pentru program normal. Implementarea acestui proiect va contribui la creşterea gradului de participare la nivelul învăţământului obligatoriu, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, a spus Ioan Henţiu (foto), primarul comunei Veţel.
Potrivit acestuia, grădiniţe funcţionale mai sunt în Veţel şi Leşnic, însă la Mintia era nevoie de una nouă, dat fiind faptul că actuala unitate de învăţământ preşcolar funcţionează într-una din sălile de clasă aparţinătoare şcolii primare de aici. (M.Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…

4 ore ago

Bulina albă

Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…

4 ore ago

Bulina neagră

Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…

4 ore ago

S-a votat bugetul municipiului Hunedoara. Administrația locală are de „cheltuit” aproape 100 milioane de euro

Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…

4 ore ago

Sindicaliștii de la Apele Române au ieșit în stradă

Angajații de la Apele Române pro­tes­tează, fiind nemulțumiți de „dis­tru­gerea constantă” a sistemului de gos­podărire…

4 ore ago

Minor sugrumat, amenințat și jefuit în Vulcan

Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…

4 ore ago